• Home »
  • Actualitate »
  • Diagnostice eronate și lumânări pe masă. Atât poate Spitalul Județean de Urgență Vâlcea…

Diagnostice eronate și lumânări pe masă. Atât poate Spitalul Județean de Urgență Vâlcea…

…un Spital ridicat în slăvi de conducerea județeană

Cazurile de malpraxis de la Râmnicu Vâlcea, au fost prezentate de avocații victimelor sistemului medical vâlcean, avocați care încearcă să scoată la lumină incompetența, nepăsarea, falsificarea de documente cu complicitatea organelor judiciare. Avocații luptă pentru victimele sistemului medical vâlcean, pentru dreptatea lor, o dreptate știrbită de lucrători din poliție, organe judiciare – procurori, medici legiști, parchet, etc,.

Sistemul medical vâlcean este unul prezentat, de managerul SJU, Dan Ponoran, dar și de președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, care îmbracă culoarea roz doar pe afară. Înăuntru ne lovim de un negru de-ți taie răsuflarea!

Înainte de a prezenta o scurtă detaliere, menționăm că la prezentare au fost invitate toate autoritățile locale și județene, parlamentarii vâlceni, mass-media locală și națională ori directorul Spitalului Județean de Urgență, Dan Ponoran, iar cu toate acestea ne-am numărat pe degete cei prezenți și nici vorbă de prezența oficialităților.

Avocații victimelor susțin că legislația trebuie modificată, pentru că s-a evoluat mult în ultimii 10 ani, dar cu toate acestea nu se vrea, asta e concluzia. Și pentru acest lucru parlamentarii au fost invitați la dezbaterea pe care au ignorant-o cu bună știință. Dacă venea Dragnea la Vâlcea toti erau prezenți, dacă Gută îi chema la o ianugurare toți erau prezenți, dacă se deschidea vreo școală erau prezenți pentru a se etala la TV, dacă era 1 Decembrie îi vedeam pe toți, dacă era 24 ianuarie rânjeau toți la camerele de luat vederi, dacă un ministru mâine își anunță o vizită vor fi prezenți știind că se vor putea etala la tv, dacă era balul primăriei erau prezenți și lista poate continua. Rușine tuturor parlamentarilor vâlceni care nu reprezintă interesele vâlcenilor, ci interesele lor personale și ale celor care i-au ajutat să ajungă în Parlament, unde au o activitate invizibilă, dar despre asta într-un alt articol.

Cazurile prezentate bat pasul pe loc de ani de zile, împiedicați să-și facă dreptate fiind baza legislativă care nu se dorește a fi actualizată prin modificările necesare unei legi care trebuie să fie aplicată corect. Era nevoie de parlamentarii vâlceni să fie prezenți la dezbatere mai mult decât primarul de municipiu sau președintele județului, era nevoie neapărat de prezența managerului Dan Ponoran care se pare că nu dorește să dea curs nici măcar unei declarații de presă, dar să mai fie prezent la dezbatere. Vom susține aceste cazuri și vom sfătui victimele sistemului medical vâlcean să revină în atenția mass-media prin communicate și conferințe de presă privind evoluția demersurilor pe care le întreprind spre rezolvarea cazurilor pentru care își caută dreptatea și vom critica de fiecare dată lipsa de implicare a factorilor cu putere de decizie și nu numai.

Pe scurt

Cazul Părăuşanu a început în urmă cu 8 ani de zile și se referă la nașterea pe cale naturaăl a unui copil de peste 5 kilograme, naștere care trebuia făcută prin cezariană. Mama acuză ca fiul este infirm în urma manevrelor obstreticale, iar autoritățile statului către care s-a aplecat cu plângeri „au făcut zid în fața acestor indivizi din maternitatea vâlcea”. Deși și-a programat cezariană, medicii de la Maternitate au refuzat să o consulte și timp de trei ore a stat la camera de gardă, iar după ce au văzut că nu poate să nască pe cale naturală, „medicul a tras de el (copil), l-a sugrumat, mi l-a omorât, copilul meu a fost readus la viață cu adrenalină injectată în inimă și de 8 ani de zile aștept”, spune Mirela mama lui Alexandru.

Cazul lui Neagu, cunoscut pe plan local, mediatizat fiind în urmă cu ceva timp de mass-media locală, este cazul în care fiul își caută dreptatea de 10 ani de când a rămas fără tată în urma erorilor grave medicale vâlcene, în urma unui diagnostic eronat și refuzul medicilor către altă unitate medicală, București spre exemplu.

Cazul Cionică, un tânăr puțin trecut peste 40 de ani, are un vîrf de pensă în coloana vertebrală care nu se poate scoate pentru că este între centrii nervoși și asta este după o intervenție chirurgicală la Spitalul Județean Vâlcea. Din 2012 stă cu această pensă în spate. În scrisoarea medicală de ieșire din spital scrie că acesta are retenție de corp metalic străin cu dimensiunea de 4,3 cm localizat în spatele pacientului. Fapta este prescrisă și n umai există bază legală pentru a rezolva eroarea medicală.

Cazul Irinei, fetița de 10 ani care a decedat în luna martie a anului 2017, după o vizită la medicul de familie au fost îndrumați la Spitalul Județean de Urgență pentru un examen pulmonar, acuzând dureri de spate. Cu trimiere a ajuns la urgențe, avea febră, iar medicii au presupus ca este ceva pulmonar.„ I s-au făcut analize și a fost diagnosticată cu miozită virală și ne-au trimis la infecțioase pentru alte analize. Ni s-au dat pliculețe de stomac și ne-au trimis acasă, iar peste noapte fetița s-a simțit iar rău. Am luat fetița și am revenit la infecțioase unde doctora ne-a spus că trebuie să mergem la urgență, deși fata se simțea din ce în ce mai rău. Am fost duși în ambulatoriu, unde vine toată lumea și face câte o perfuzie fără monitorizare fără nimic. Au venit și i-au luat pulsul cu un aparat care nu avea baterie. Fetița a început să se răcească, avea temperatura 35 de grade, i-au pus o perfuzie cu vitamine. În martie facem un an de când am pierdut-o pe Irina și nu am rezolvat nimic pe parte judiciară. Pentru noi este prea devreme ce s-a întâmplat și probabil niciodată nu vom mai fi oameni normali. Îmi vine foarte greu să vorbesc”, ne spune Carmen mama Irinei.

Cazul Simonei, cea care a înființat pe facebook pagina ”nu dau/nu iau șpagă” care se referă strict la ce se întâmplă în spitalele din Vâlcea, vorbește despre mama sa care „a decedat acum 6 săptămâni , unde nu a fost ceva fulgerător, ci o confruntare și o luptă de 11 ani care a început vreo 3 ani în spitalele din Vâlcea, ani după care nu avea un diagnostic. Iar după 3 ani tot ce am primit de la ei, și vreau să subliniez asta, a fost într-o dimineață trei lunânări pe masă, atât au putut. Atunci mi-am luat mama pe proprie răspundere, fără nici un document pentru că nu au vrut să-mi dea ieșire din spital, trimiteri sau altceva, deci mi-am luat mama în cârcă și m-am dus mai departe. Și mama mea a mai trăit aproape 7 ani”. Și mama Simonei a fost diagnosticată eronat de către medicii vâlceni. „Mi s-a spus că în spital nu se cumpără medicamente, nu poți să faci rost de sânge pe bani și că toată lumea este tratată frumos. Eu în 11 ani nu am văzut lucrul acesta, am cumpărat de la branulă până la o banală fiolă de algocalmin, chiar dacă nu era pentru mama mea, ci pentru infirmiera care se simțea rău, am cumpărat probabil sângele altui bolnav”…

„Nu sunt singurul care reclam aceste lucruri. Nu! Pentru că întotdeauna aceste cazuri dacă sunt tratate individual, indiferent, în presă, oriunde, sunt considerate cazuri izolate, excepții. Nu, domnilor! Este o generalitate la Vâlcea”, spune Bogdan Neagu care adaugă faptul că „nu mai am nimic de pierdut, eventual să-mi ia copiii, altceva ce să-mi mai ia. Ne-au distrus din toate punctele de vedere. Cazurile de malpraxis sunt o generalitate la Vâlcea, iar procurorii, lucrătorii din poliție, de la parchet, de la medicină legală,  sunt dușmanii noștri.

Flavia Diaconu, avocat de malpraxis medical și care reprezintă cazul lui Neagu Alexandru Bogdan, a făcut o scurtă detaliere pentru a reuși să înțelegem ce se întâmplă în aceste cazuri, dar și de ce se rezolvă atât de greu astfel de cazuri în România.

”Scopul în acest demers nu este unul de a face justiție în presă sau la televizor, ea trebuie făcută de organele de control, organele judiciare, de instanțele judecătorești. Atunci când este vorba de malpraxis medical, observ că părțile implicate luptă cu două sisteme – odată cu cel medical care este un bolnav în stare cronică al societății și deopotrivă sistemul juridic. Ne confruntăm cu o luptă inegală pentru un pacient cu resurse epuizate și odată îngenunchiat de sistemul medical are toate șansele să piardă eroic în lupta cu sistemul judiciar. Peste eroarea profesională a medicului se grevează de cele mai multe ori un malpraxis instituțional al sistemului medical, sistem care îl acoperă, care nu are optica potrivită pentru a-l însănătoși și peste aceasta vine și dezinteresul și nepriceperea câteodată a organelor de anchetă de a se apleca asupra acestor cazuri și chiar și complicitatea cu sistemele de medicină legală. Aici aș vrea să punctez anumite lucruri pentru că, consider că problema cea mai spinoasă în cazurile de malpraxis medical din Romania apare la expertizele medico-legale. Regina probei în aceste cazuri este reprezentată de expertiza medico-legală. Singurul institut în țara noastră care poate rezolva aceste cazuri este Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Este un monopol de stat complet diferit de alte state civilizate unde există experți independenți, iar mai mult decât atât, institutul nu are experți specilizați care să efectueze diferitele spețe cu care se confruntă aceste instituții si pentru că nu are expert specializat institutul solicită opinii de specialitate către diverși medici printr-o procedură deloc transparentă și ocultă, pentru că nu o regăsim în legislația lor, nu știm cui o cer, nu știm în cât timp trebuie să emită părerea , iar opinia de specialitate în baza cărora ei formulează opinia rămâne în arhiva institutului, nu sunt puse la dosarul cauzei. Am ajuns la concluzia că legiștii experți din cadrul acestor instituții nu-și respectă propria legislație și termenele lucrărilor, iar organele judiciare acoperă aceste fapte. Nu sancționează nerespectarea termenelor, experiții medico-legali analizează în mod surprinzător întreg dosarul cauzei cu toate probele care se administrează în faza urmăririi penale, în condițiile în care exeprții medico-legali ar trebui să se pronunțe exclusiv pe documente și acte medico-legale. Sunt probleme grave în sitem care trebuie cumva semnalizate și rezolvate”, ne spune avocata Flavia Diaconu.

Vom reveni!