• Home »
  • Actualitate »
  • Suspiciune de trafic de influență și corupție la nivelul oamenilor legii – poliție, medici, procurori, INML…la Râmnicu Vâlcea!

Suspiciune de trafic de influență și corupție la nivelul oamenilor legii – poliție, medici, procurori, INML…la Râmnicu Vâlcea!

Autoritățile locale și județene, prefectul, parlamentari, dar și organe judiciare locale, au fost invitați la dezbaterea privind ilegalitățile din sistemul medical vâlcean, unde copiii sunt implicați în cazuri de malpraxis medical, iar organele judiciare bat pasul pe loc.

Referitor la neregulile și ilegalitățile din sistemul medical din Râmnicu Vâlcea și din sistemul juridic în cazurile de malpraxis medical, pentru o informare corectă a opiniei publice și a presei, argumentată de documente, va avea loc sâmbăta 24 februarie, începând cu orele 09.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Antim Ivireanul, o prezentare susținută de victime ale cadrelor medicale vâlcene pentru care organele judiciare bat pasul pe loc.

”Suntem un grup de oameni normali și simpli, victime ale unor cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea. Unii dintre noi au piedut pe cineva drag, iar alții au rămas mutilați pe viață în urma ignoranței, indiferenței, incompetenței, cadrelor medicale din acest spital. În demersul nostru vrem să atragem atenția că noi cetățenii acestui stat avem dreptul prin lege la prevenție, diagnostic și tratament în spitale. Din păcate, noi nu am beneficiat de aceste lucruri garantate prin lege, ci am fost supuși la tratamente inumane de către unele cadre medicale ale aceluiași spital. Aceste abuzuri vrem să fie oprite în primul rând de Justiție cât și de opinia publică. Justiția în cazurile noastre a ajutat și ajută făptuitorii (medicii) prin tergiversarea nejustificată a activității de urmărire penală de o perioadă de 8-10 ani. În cazul unui copil s-a mers chiar până la distrugerea probelor biologice esențiale în aflarea adevărului tocmai pentru ca vinovații să scape. În cazul altui copil se încearcă schimbarea gradului de handicap pe care l-a dobândit datorită greșelilor medicilor la naștere. Într-un alt caz se încearcă anularea unei expertize medico-legale corectă, care le arată clar vinovăția. Organele judiciare bat pasul pe loc, iar singura concluzie care ne rămâne este aceea de suspiciune de trafic de influență și de ce nu de corupție la nivelul oamenilor legii. Pe această cale vrem să vă arătăm bineînțeles cu dovezi clare, strânsa legătură între instituții în încercarea de mușamalizare a acestor cauze (poliție, procurori, medici, INML). O să explicăm cum am fost maltratați în spital și cât am fost de umiliți ulterior de către oganele judiciare care trebuia în mod normal să reprezinte și să aplice legea, nu să o încalce. Poate după ce vom explica în detaliu suferința și neputința noastră în legătură cu aceste două sisteme și cu ajutorul presei și a opiniei publice vom stopa aceste abuzuri care continuă să facă victime.

Aceste crime și mutilări trebuiesc oprite!”