Concurs de Kendama alături de CRBL, la Shopping City Râmnicu Vâlcea

Competiția va avea loc pe 24 februarie, începând cu orele 17:00. Vizitatorii vor găsi în centrul comercial și o expoziție de 548 de kendame, în ediție limitată sau unicat

Pe 24 februarie, Shopping City Râmnicu Vâlcea devine destinația pasionaților de kendama. CRBL, unul dintre promotorii acestui joc japonez în România, îi încurajează pe copiii de până la 14 ani să participe la concursul de tip freestyle “Kendama – 7 TO SMOKE”, organizat în centrul comercial.

Startul la joacă se va da la ora 17:00, iar participanții își pot demonstra îndemânarea cu cea mai populară jucărie a momentului, realizând cele mai ingenioase trick-uri. Fanii jocului kendama se pot înscrie în concurs până la ora 16:30 prin completarea formularului dedicat, sub îndrumarea personalului Shopping City Râmnicu Vâlcea. Acest document trebuie însoțit de formularul de consimțământ al reprezentantului legal pentru ca înscrierea participanților să fie validă.

Pasionații vor intra în concurs cu propria lor jucărie Kendama, iar cel care va avea cele mai bune trick-uri va fi desemnat campionul neînvins al jocului.

Mai mult, până pe 24 februarie, vizitatorii vor găsi în centrul comercial o expoziție de kendame, special amenajată pentru pasionați. 548 de jucării în ediție limitată sau unicat sunt deja expuse în Shopping City Râmnicu Vâlcea, mall-ul devenind astfel un spațiu destinat jocului, ideal pentru copiii de toate vârstele.

Mai multe detalii despre concursul “Kendama – 7 TO SMOKE” organizat în Shopping City Râmnicu Vâlcea sunt disponibile înregulamentul oficial al evenimentului, dar și pe https://shoppingcityramnicuvalcea.ro.