VIDEO O zi la ski. Paradoxul Ski Resort Transalpina

Incompetența crasă a autorităților centrale și locale a dat naștere unui Mecca al schiorilor

La prima vedere stațiunea SRT este imaginea perfectă pentru ceea ce înseamnă incompetența politicului în administrația centrală și locală. Din mai multe motive. Starea drumului care duce la locație: incredibil de prost unde, de cel puțin 10 ani, nu s-a mai intervenit. Dacă mergi cu mai mult de 40 km la ora ai mari sanse să-ți strici mașina. Din cauza asta numai pe porțiunea în cauză faci, în cel mai bun caz, o jumătate de oră. Într-un final ajungi la SRT. Surpriză! În afară de structura neterminată din beton a unei constucții, undeva sus, cu o macara în apropiere, nimic nu-ți spune că ai ajuns la o stațiune. La marginea drumului, pe dreapta, te întâmpină 2 centre de închirieri echipament de schi, unicul semn că în apropiere se află o pârtie.

Nicio parcare amenajată, semnalizată corespunzator.

Am intrat în stânga în ceea ce părea o parcare, acoperită integral de gheață unde numai unele mașini reușeau să intre. În rest … nimic! Nu hoteluri, nu restaurante, nu locuri de relaxare, nu puncte de informare, nu magazine, nu fast-food, nu semne de orientare … nimic! Nu știu cine și cum a numit acest loc STAȚIUNE. Nu are nicio legătură cu o stațiune. Practic aici găsești o parcare improvizată la nivelul șoselei, o parcare amenajată mai sus pe deal, o structură nefinalizată, din beton, care la parter are casierie, salvamont, închiriere echipament schi. Și binențeles telegondola, instalația de transport pe cablu. Când am ajuns acolo, după ce am parcat, am inchiriat echipament, am achiziționat cartele de acces la telegondola (surprins plăcut de prețurile accesibile la abonamentele pentru o zi: 98 lei/adult, 78 lei tânăr și 53 lei/copil). Ne-am așezat la coada care … surpriză! Nu se mișca! Instalația de transport pe cablu nu funcționa pentru că energia electrică nu avea parametrii necesari. Practic, cei care administrau telegondola “parcau” toată instalația. După câteva întrebări am înțeles că, din cauza lipsei de energie la parametrii necesari, instalația nu putea funcționa la capacitate maximă și urma ca, din cele 90 de telegondole din instalație, să retragă 30 și să lase pe circuit numai 60. Nu făcusem drumul de la Pitești degeaba, așa că am așteptat răbdători ca tot sistemul să se reseteze. A durat aproximativ… 90 minute. Într-un final a pornit. După primele 2 minute de urcat priveliștea dinspre vale ne-a impresionat. Lacul de jos și munții din jur formează o imagine superbă, “de Elveția”, cum îmi spune cineva căruia i-am trimit pe whatsapp o imagine (semnalul la telefon fiind bun).

Ajunși sus, spectacolul e complet. Natura în toată splendoarea ei te îmbrățișează efectiv. De la prima coborâre SRT ne convinge că este unul dintre cele mai bune locuri din România pentru schi. Cu excepția unor mici porțiuni unde s-a format gheață, pârtia se prezintă excelent. Iar surpriza cea mai mare o avem jos: nu așteptăm nici măcar 3 minute la telegondolă, urcăm din nou imediat!  Am avut senzația unei zile de marți, din februarie, ora 8.45 dimineața, în Poiana Brașov. Numai atunci am mai prins așa puțină lume la urcare. Dar acum era vorba de o zi de Duminica, ora 14.00, când în mod normal ai parte de cea mai mare aglomerație. Am intrat și în barul de sus, cel rotund. Excelentă amplasare, terasă frumoasă, panoramă unică. Dar în interior, barul fiind pe rotund, nu mi-am dat seama unde se comandă (fiind 3 barmani am avut impresia că poți comanda la oricare dintre ei). Stau liniștit și astept 3 minute ca un barman să servească cu shoot-uri de Jagermeister un grup de 3 tinere, să le “trăinuiască” cum se servesc shoot-urile, iar după toată scena, când îl fac atent că vreau să comand ceva, mă lasă să înțeleg că el nu ia comenzi și că trebuie să mai ocolesc puțin barul. Îmi dau seama, după amplasarea casei de marcat, unde se poate comanda. Cel puțin o semnalizare, undeva deasupra în centrul barului, era de ajuns să fi putut observa de la intrare unde se comanda.

În concluzie, locul este raiul schiorilor din România. Argumente:

– prețul unui abonament este foarte avantajos, o urcare ajunge să coste mai puțin de 8 lei;
– nu se așteaptă deloc la urcare (atunci când instalația funcționează!!);
– pe pârtie nu întâlnești melteni, numai iubitorii sportului, majoritatea avansați, puțini începători;
– amplasarea este într-un loc de vis, imaginile sunt absolut superbe;

Iar acum UNICITATEA acestei locații constă în:

– LIPSA totală a COCALARILOR. În zonă nu există nimic altceva în afară de parcare, închiriere echipament, instalația de urcare și pârtia. Lipsa totală a teraselor cu grătare mirositoare, lipsa manelelor “la maxim”, lipsa locurilor unde să bei un șprit și unde să comanzi toate tipurile de fripturi, ciorbe și mâncăruri tradiționale tolănindu-te câteva ore pe un scaun, au următorul efect: COCALARII nu au ce face acolo;
– LIPSA totală a GUNOAIELOR. O pârtie așa curată nu am mai văzut de nu știu când. Zăpada albă, curată, fără ambalaje sau resturi de toate felurile la tot pasul, îți lasă senzația că ai ajuns în mijlocul naturii, cu adevărat.
– LIPSA totală a “BIZONILOR de pârtie”. Nu am întâlnit pițipoance în pantofi cu toc, nici bizoni în adidași sau ghete Gucci, nu tineri în blugi, nu săniuțe, nu oameni care urcă fără echipament, nu turiști în stare de ebrietate, nu figuranți, nu maneliști. Toată lumea e venită pentru un singur lucru: să schieze.

Când am plecat, după ora 17.00, instalația de urcare încă funcționa. Am realizat că această locație este unică în România. PARADOXAL, datorită “performanței” oamenilor politici. Au realizat 30% din ceea ce trebuiau să facă și s-au oprit. Dar au realizat exact ceea ce au nevoie pasionații acestui sport: pârtia și instalația de urcare. Iubitorii acestui sport trebuie să depună toate eforturile pentru ca locația să rămână în stadiul actual. Să se termine parcarea supraetajată care va permite sutelor de mașini care ajung acolo să parcheze în siguranță și fără să blocheze zona. Atâ!

Orice dezvoltare colaterală, chiar dacă aduce venituri, vine la pachet cu:

– gunoaie aruncate peste tot;
– terase cu grătare fumegânde;
– manele care se aud de la cel puțin un kilometru distanță;
– vânzători ambulanți de hotdog, gogoși, semințe sau suveniruri kitch;
– parcagii de profesie;
– toalete ecologice “frumos” mirositoare;
– construcții amplasate practic în orice loc posibil;
– câini comunitari;
– o zonă transformată într-un șantier permanent.
Puteți să adăugați și dumneavoastră multe alte “efecte secundare” ale unei posibile dezvoltări a SRT.

În concluzie:

TERMINAȚI PARCAREA ȘI LĂSAȚI-O AȘA! E cea mai bună variantă!