• Home »
  • Comunicate »
  • VITAL: Asociația de Proprietari a blocului 66, din Râmnicu Vâlcea, în pericol!

VITAL: Asociația de Proprietari a blocului 66, din Râmnicu Vâlcea, în pericol!

Din cauza întârzierilor la plata facturilor reprezentând servicii furnizare apă potabilă şi canal, SC APAVIL SA a decis sistarea alimentării cu apă în cazul Asociaţiei  de Proprietari Bloc 66, Sc. B, de pe strada Florilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusă în categoria clienţilor rău-platnici, care înregistrează o datorie de 3.713,64 lei, reprezentând 4 luni restanțe.

SC APAVIL SA este nevoită să apeleze la această măsură întrucât s-a constatat creşterea semnificativă a cuantumului sumelor datorate de către clienţi în contul serviciilor prestate. Deşi conducerea societăţii a manifestat întotdeauna înţelegere în ceea ce priveşte achitarea de către asociaţiile de proprietari a facturilor pentru serviciile prestate, se pare că în anumite cazuri clienţii nu au găsit de cuviinţă sa aprecieze just această atitudine.

Asociaţia de proprietari a fost deja notificată, urmând ca acţiunea de debranşare să demareze în perioada imediat următoare. Locatarii bun-platnici din cadrul asociaţiei de proprietari care va fi debranşată, sunt rugaţi să înţeleagă necesitatea adoptării unor astfel de măsuri.