Programul sărbătorilor de iarnă organizate de Primăria orașului Horezu

Ca în fiecare an, în preajma sărbătoririi Naşterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos şi a Anului Nou, Primăria oraşului Horezu organizează o serie de manifestări culturale şi de oferire de daruri.

In ziua de 21 decembrie 2017, începând cu orele 9,00, va avea loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Iernii „Colindul Sfânt şi Bun”. Organizatorii, Primăria orașului Horezu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, Clubul Copiilor și Casa de cultură din localitate,au invitat un număr mare de grupuri de colindători pentru a aduce în atenția publicului obiceiuri străvechi, cântece și colinde nemuritoare, toate închinate marii sărbători, Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Grupurile de colindători participante la festival îşi vor da întâlnire în curtea Liceului“Constantin Brâncoveanu”, de unde vor porni în alai prin centrul oraşului, cântând colinde în jurul bradului de Crăciun, împreună cu locuitorii orașului.

Începând cu ora 10,00, pe scena Casei de cultură Horezu vor evolua grupurile de colindători de la Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu, Școala Generală Romanii de jos, precum şi de la şcolile generale din localităţile Stroești, Vaideeni, Oteșani, Slătioara, Bărbătești, Tomșani, Măldărești, Grădiştea, Mateeşti și altele.Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome, Primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, dăruindu-le pachete cu dulciuri, fructe și răcoritoare tuturor participanţilor.

Vineri, 22 decembrie 2017, sub genericul „Vine moşul…”, primarul, Nicolae Sărdărescu, va împărţi tuturor copiilor din grădiniţele şi şcolile din oraş peste 1.600 de pachete cu daruri de Crăciun. Nu vor fi uitate nici persoanele, vârstnice, singure şi lipsite de ajutor.

„Revelion în stradă! „. Trecerea în Noul An 2018, va fi marcata prin organizarea unui spectacol folcloric cu Formaţia Nicoleta Mihăilă şi un frumos spectacol de artificii.