Colinde şi spectacole dintre cele mai diverse în centrul Râmnicului

Marţi, 12 decembrie, între orele 18.00 şi 19.30, cunoscutul artist Aurel Moldoveanu va face un popas în turneul său naţional de colinde cu un concert la care sunt invitaţi toţi iubitorii de frumos şi autentic. ”Leru-i ler”, ”Florile sunt dalbe” şi multe alte referene ale acestei perioade deosebite din an îi vor încânta pe cei veniţi să vadă un spectacol complex dedicat sărbătorii Crăciunului.

”Atmosfera festivă din centrul Râmnicului va fi întreţinută şi de o serie de spectacole, dintre cele mai diverse, ce se vor desfăşura sub genericul ”Decembrie Magic”. După ce elevii Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” au deschis, de Sf. Nicolae, seria spectacolelor dedicate Crăciunului (urmând să revină pe scenă în zilele de 13 şi 20 decembrie), Şcoala Populară de Artă vine cu un program plin în această perioadă de sărbătoare. Astfel, elevii conduşi de profesorii Aurel Poenaru, Mioara Raica, Doina Ghiţan şi Camelia Clavac, în coordonarea directoarei Doina Gănescu, îi invită pe râmniceni să intre în atmosfera de sărbătoare în zilele de 18, 19 şi 22 decembrie, începând cu orele 16.00. Luni, 11 decembrie, tot de la ora 16.00, elevii de la Şcoala Populară de Arte vor prefaţa cu un moment artistic coriştii ansamblului ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, ce îi vor încânta, de la ora 17.00, pe vizitatorii Târgului ”Decembrie Magic” cu un concert special de colinde.

Evenimentele artistice ce se desfăşoară în cursul lunii decembrie în Scuarul Mircea cel Bătrân vor fi prezentate şi detaliate pe panoul cilindric de afişaj, montat recent în zona centrală, pe trotuarul din Calea lui Traian”, informează executivul local prin biroul de presă.