• Home »
  • Administratie »
  • Țeapă de imagine marca Costi Rădulescu! Centru de deșeuri Roești este un proiect cu o finanțare nouă sau nu?

Țeapă de imagine marca Costi Rădulescu! Centru de deșeuri Roești este un proiect cu o finanțare nouă sau nu?

Ca să obții niște fonduri fie ele europene ori guvernamentale iți trebuie anumite aprobări locale care au în spate  – studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, hotărâri de consiliu, achiziții, licitații,  și multe altele. Nu-i așa, doamna Alexandrescu? Cea care susțineti că suntem într-o mare eroare și ne întrebați cum ne permitem să scriem. Ne pare rău! Nu știam că trebuie să vă cer voie să scriem adevărul! Dar, de fapt adevărul doare! De ce nu ați emis un drept la replică să ne demonstrați eroarea? Vă faceți reclamă la eșec și tot noi suntem în eroare?

Alexandrescu și Rădulescu ne mint cu un tupeu fantastic!

Costi Rădulescu, acum câteva zile, prin ziarele de casă, ne anunța cu surle și trâmbițe că a semnat contractul pentru finanțarea construirii Centrului pentru deșeuri de la Roești. Tot proiectul este o investiție de 32 milioane euro din care 20,5 milioane finanțare nerambursabilă de la UE. Nu este vorba de nicio finanțare nouă atrasă, stimabililor Rădulescu și Alexandrescu, ci este vorba despre nefinalizarea la timp a proiectului eșec – SMID – în exercițiul financiar 2007-2013 și fazarea acestei etape prin mutarea realizării ei pe exercițiul financiar 2014-2020.

Mai pe înțelesul tuturor, în loc să spună adevărul și anume, că nu au fost în stare să termine SMID la timp și că trebuiau să restituie sumele primite de la UE, ceea ce ar fi însemnat un dezastru pentru CJ, iar că după multe insistențe și eforturi abia au obținut mutarea acestei etape, cu tot cu fondurile deja alocate, pe exercițiul financiar următor – 2014-2020 – Rădulescu trimite un jalnic comunicat de presă uitând că mai suntem unii care observăm minciunile cu care dumnealui se fălește.

Din banii publici, Consiliul Județean promovează communicate mincinoase

Deci, Rădulescu ne spune că a semnat finanțarea Centrului de la Roești și va atrage 20,5 milioane euro finanțare nerambursabilă de la UE! Rușine, stimabile ! Asemenea “comunicate” jignesc inteligența vâlcenilor și vă umplu de ridicol! Chiar nu vă este rușine să vă faceți reclamă cu minciuni? Pentru asta v-am ales să ne fiți președinte?

În loc de concluzii să ne răspundă doamna Alexandrescu dacă Centru de la Roești este un proiect cu o finanțare nouă sau nu. Dacă este și noi suntem în eroare, vă rugăm să ne puneți la dispoziție HCJ prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate, valoarea studiului, achiziția studiului când a fost făcută, cine a aprobat, în ce ședințe – separate de CJ – studiul a avut licitație publică sau încredințare directă? Ce ziceți, suntem în eroare? Care este de fapt marea supărare? Că vă prindem ori de câte ori mințiți?

Așteptăm, doamna Alexandrescu, să ne comunicați eroarea! Dar, vă reamintim că veți pica în ridicol! Nu aveți ce să ne spuneți! V-ați făcut și vă faceți de kko! SMID este dovada incompetenței executivului județean! Apropo, de consultanța pentru întocmirea proiectului SMID cine s-a ocupat? Ce firmă? Doamna Alexandrescu, știți ceva? Vă rugăm să ne răspundeți!

Realitatea  este că atunci când cineva spune adevărul, face notă discordantă cu restul!