De ce vrea primarul Gutău să distrugă Liceul Oltchim!?

Nu înţelegem interesul primarului Mircia Gutău pentru potenţialul imobiliar al Liceului Tehnologic Oltchim, unitate de învăţământ care, odinioară, a fost un etalon pentru sistemul nostru de învăţământ. Contrar opiniilor formulate în luna iunie, în presa locală, privind situaţia liceului, CARACATIȚA locală doreşte să cuprindă şi ultimele rămăşiţe ale unei ere apuse. Este inacceptabil ca, dorinţa unui singur om să primeze, iar noi, ceilalţi, să asistăm neputincioşi la desfiinţarea unei şcoli, de dragul unui tentacul care vrea să se înfrupte din acest potenţial.

În stil cavaleresc, ni s-a prezentat că Râmnicul va deveni un centru universitar, zeciuiala fiind un schimb cu Universitatea din Piteşti, dispusă să renunţe la o suprafaţă de 23 hectare, adică fosta unitate militară din Vlădeşti, care a intrat în administrare în baza Hotărârii de Guvern nr. 918/2008.

Prin acest târg care nu şi-a depăşit condiţia modestă, se vorbeşte tot mai des despre interese obediente, strategii financiare, nimic tangenţial cu învăţământul, liantul fiind o familie influentă care, într-o anumită perioadă, chiar a coordonat filiala din Vâlcea a Universităţii din Piteşti.

Statistic şi logic, Universitatea din Piteşti-Filiala Vâlcea nu s-a remarcat printr-un număr decent de studenţi sau cadre didactice fiind, de fapt, tot o afacere care, în ultimii ani, s-a restrâns din cauza lipsei tinerilor.

Situaţia este mult mai gravă chiar la Piteşti unde,  foarte multe specializări s-au redus din cauza dezinteresului oamenilor pentru acest centru universitar despre care, cu toţii, ştim că nu performează, dimpotrivă.

Şi cum vara veştile circulă repede, în mod cert, tot circul din iunie al primarului ascunde se pare interese mult mai mari, aflându-se în faţa unui subiect exploziv. Motivele? Când este vorba de bani şi interese să nu credem în coincidenţe.

Primarul şi alţii au generat scandalul în contextul înscrierii elevilor în clasa a IX-a vizând diminuarea numărului acestora. Mai mult, despre unele demersuri nu ştiau nici cei de la Piteşti, fiind informaţi ulterior, lăsând vâslele lunatice jupânilor de la Vâlcea, câştigul fiind oricum enorm. De la clădiri pe care le-au lăsat în paragină, fără a fi traşi la răspundere, la o şcoală cu clădiri reabilitate şi potenţial de business, oportunitatea trasformându-se în realitate.

Şi totuşi, ce va urma?

Edilul intenţionează să nu mai finanţeze Liceul Oltchim solicitând angajaţilor primăriei mai multe statistici privind inventarul acestei şcoli, numărul elevilor, precum şi situaţia altor licee tehnologice pentru a genera modificări în ceea ce priveşte reţeaua şcolară ce-i va permite să desfiinţeze şi să dezintegreze orice.

Şi totuşi şcoala va rezista datorită colectivului tânăr cu mentalitate sănătoasă, la începutul accestui an înfiinţându-se clase la zi dar şi la seral, spre deosebire de celelalte licee tehnologice precum Ferdinand I, General Magheru şi Henri Coandă sau Pleşoianu care se pare că nu şi-au atins obiectivele educaţionale.

Ar trebui să luăm atitudine, să venim cu soluţii pentru salvarea acestor licee tehnologice care ar putea fi valorificate prin înfiinţarea de clase care să formeze meseriaşi pentru firmele care, în disperare, nu mai găsesc strungari, sudori, electricieni.

Dezinteres major şi lipsă de viziune! Oare trocul propus de Mircia Gutău ţine cont de educaţie şi viitor sau este doar un moft imobiliar? Dar, dacă este un moft imobiliar, cât va costa acest moft? Ar putea avea ceva de câştigat Mircia Gutău? Ce?