„OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei”

OMV Petrom respinge acuzaţiile de neplată a obligaţiilor către stat, acuzaţii vehiculate în şedinţa din 9 noiembrie a Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii ANRE, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Reprezentanţii companiei au precizat: „De-a lungul anilor, compania a fost subiect al mai multor controale fiscale, care au fost finalizate. Ultimul control fiscal, care a avut ca scop redevenţele la petrol şi gaze pentru perioada 2011-2015, s-a finalizat fără constatări în trimestrul al doilea al acestui an”.

Oficialii companiei au transmis că întotdeauna s-au plătit corect şi la timp obligaţiile către bugetul de stat, fapt atestat de certificatele fiscale emise de autorităţile competent.

Ca argument compania a prezentat cifre ce reflectă „impactul pe care compania l-a avut asupra veniturilor la bugetul de stat şi asupra economiei în ansamblu, din 2005 şi până în prezent”: 24,5 miliarde de euro plătiţi la stat sub formă de taxe, impozite, contribuţii sociale şi dividende cuvenite acţionarului statul român şi 13,5 miliarde de euro investiţii.

Conducerea OMV Petrom, respectiv doamna Mariana Gheorghe, dar şi reprezentanţii statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, Sevil Shhaideh şi Radu-Spiridon Cojocaru vor fi invitaţi la audierile din cadrul Comisiei de anchetă a activităţii ANRE, au decis, ieri, membrii Comisiei.
Este a treia invitaţie pe care deputaţii o fac doamnei Mariana Gheorghe, care a refuzat de două ori să se prezinte, personal, la audieri, anunţând că va trimite toate răspunsurile, în scris, Comisiei.
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a declarat ieri, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, că OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă banii nu au fost recuperaţi din 2015 până în prezent.

Mai multe detalii AICI