Contre administrative sau politice? USR vs PSD!

USR răspunde executivului județean și le sugerează în același timp să se ocupe mai mult de gestionarea județului și a bugetului decât de acțiuni de imagine în presa vâlceană. Totodată menționează că nu este normal ca CJ Vâlcea să facă atacuri politice și le amintește celor ce activează în această instituție că nu sunt birou de presă al PSD.

Comunicat de presă

Privind precizările Consiliului Judeţean Vâlcea aduse Comunicatului și Analizei realizate de USR Vâlcea

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice din Consiliul Județean Vâlcea, unul dintre numeroasele departamente ale unei instituții suprapopulate, ne transmite câteva precizări asupra analizei realizate de Uniunea Salvați România. Astfel, CJ, comunicând tehnic și cu un limbaj specific instituțiilor statului, încearcă să acopere neperformanța demonstrată de cifrele bugetare prin atacuri si fraze nesusținute de logica economică.
Consiliul Județean ne dovedește cu cifre exact ce am spus noi în analiza dată publicității, alegând să dea anumite sume care dacă sunt privite obiectiv evidențiază fără dubiu o supraestimare. Au estimat venituri totale de 156.798.140 lei, iar încasările realizate au fost de 130.349.430 lei. Diferenţa aceasta de aproximativ 26,4 milioane lei nu se explică printr-o supraestimare? Nu au avut încasări mai puţine decât au prevăzut? Dacă erau prognozate corect, potrivit estimărilor lor, prevederile bugetare trebuiau să fie aceleaşi sau cu o diferenţă puțin mai mică faţă de încasările realizate.
Într-adevăr, un buget are o valoare estimativă, dar aceea estimare trebuie să se aproprie de realitate, iar noi asta subliniem, necesitatea ca CJ Vâlcea să alcătuiască bugetul cu mai multă responsabilitate.
Afirmația noastră privind cei 90% din venituri care se duc către secţiunea de funcţionare, e din nou adevărată. Singura precizare este că am utilizat altă sumă, am pus pe cea de la încasările realizate și nu de la plăţile efecutate. Dar, procentul rămâne valabil și din130.349.430 lei, 111.429.920 lei se duc către funcţionare.
Dumnealor, invocă foarte corect acel articol 49 din Legea finanţelor publice locale, dar în acelaşi timp, confirmă ce am spus şi noi, cheltuielile de funcţionare sunt mai mari decât cele pentru dezvoltare, ceea ce demonstrează nesustenabilitate.
În ultima secțiune a precizărilor Consiliului, la partea referitoare la diferenţele dintre veniturile încasate şi estimările din buget, se pare că s-au răzgândit şi confirmă existenţa unei supraestimări.
Drept urmare, Consiliul JudețeanVâlcea dă dovadă că dispune de specialiști în comunicare, obiectivul principal al administrație locale fiind propagarea unei imagini favorabile în spațiul public. Însă, nu se poate lăuda cu performanțe ecomonice și bugetare atâta timp cât cifrele furnizate în rectificare sunt edificatoare si cât timp există o clară neconcordanță între realitatea situației economice a acestei instituții și presupusele realizări ale Consiliului.
Ținem să menționăm că este anormal ca CJ Vâlcea să facă atacuri politice și amintim celor ce activează în această instituție că nu sunt birou de presă al PSD. Sugerăm Consiliului Județean Vâlcea să se ocupe mai mult de gestionarea județului și a bugetului decât de acțiuni de imagine în presa vâlceană.

Uniunea Salvați România
Andrei Gheorghiu,
Președinte USR Vâlcea