Va reîncepe urmărirea penală față de Gutău Mircia? Sau nu?

Primarul Gutău Mircia, în urma unei plângeri penale depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ar putea scăpa de urmărirea penală deoarece procurorul de caz solicită în instanță confirmarea propunerii de renunțare la urmărirea penală.

Totul a început în vara anului 2016 când Gutău Mircia ajunge clientul organelor de cercetare penală, după doar o lună de mandat, din cauza unui director din cadrul Primăriei care îi face plângere penală pentru abuz. Judecătoria Râmnicu Vâlcea susține că, cităm: ”…constată că toţi judecătorii secţiei penale din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sunt în stare de incompatibilitate, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (9) indice 1 C. proc. pen., înaintează dosarul la Tribunalul Vâlcea, pentru a fi desemnată o altă instanţă egală în grad în vederea soluţionării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4550/288/2017. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08 mai 2017”. Astfel, dosarul cu nr. 4550/288/2017 ce are ca obiect ” confirmare renunţare urmărire penală (art. 318 alin. 12 NCPP) 2924/P/2016” pentru cetățeanul Mircia Gutău și viceprimarul cu atribuții de primar, Eusebiu Vețeleanu, ajunge la Judecătoria Brezoi.

Acum, conform celor mai sus prezentate, este inexplicabil cum organul de urmărire penală (procurorul) nu s-a abținut de la soluționarea cauzei și cum de nu a fost strămutat dosarul la un parchet egal în grad, câtă vreme judecătorii din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au fost considerați în incompatibilitate să judece cauza. Oare dispozițiile Codului de Procedura Penală nu trebuiau aplicate și față de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea?

Va reîncepe urmărirea penală față de Gutău? Sau nu?

Dacă procurorul de caz clasa dosarul, partea vătămată putea să facă plângere împotriva ordonanței de clasare la Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și dacă acesta menținea aceeași soluție ca și procurorul de caz, partea vătămată putea face plângere și împotriva soluției Prim-procurorului. Ori, procurorul de caz, știind toate acestea, a ales varianta cea mai simplă (să nu spunem altceva), adică, renunțarea la urmărirea penală ca partea vătămată să nu mai poată să facă plângere împotriva soluției. Deci, s-a lucrat cu cap!

De ce a amânat Instanța Brezoi pronunțarea pentru a treia oară?

Probabil, judecătorul vrea să studieze foarte bine dosarul, pentru că poate să spună că nu este de acord cu soluția si cu motivele care l-au determinat pe procuror să propună încetarea urmăririi penale, să o considere netemeinică și nelegală și astfel poate dispune completarea și continuarea cercetării penale sau poate la fel de bine să spună că este de acord și atunci Gutău nu a săvârșit nici o faptă penală. Mai mult, dacă judecătorul nu va fi de acord cu încetarea urmăririi penale și va cenzura propunerea procurorul de caz nu mai poate să vină cu a doua propunere de încetare a urmăririi penale care să fie bazată pe aceleași motive, ci cu altele. În cazul în care, speța se întoarce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în mod normal, acest dosar ar trebui să fie repartizat altui procuror, deoarece procurorul de caz devine incompatibil (deși credem că deja este incompatibil) în sensul că a mai pronunțat o soluție în acest dosar, iar imparțialitatea lui ar fi grav afectată. Dar, dacă instanța Brezoi va admite soluția propusă de acesta, de încetare a urmăririi penale, atunci și Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea poate solicita instanței redeschiderea urmăririi penale, dar numai în cazul în care apar dovezi noi și care nu au stat la baza soluției adoptate de procurorul de caz.

Concluzia!

Dincolo de soluția procurorului, care nu este una de clasare, ancheta penală a confirmat că edilul a călcat strâmb și că a efectuat acte specifice funcției publice de Primar, când încă nu fusese validat legal și nu avea acest drept, uzurpând această calitate. Chiar și în prezența unui vot general favorabil, Mircia Gutau nu s-a putut abține în a nu respecta legea.”

Așteptăm cu real interes soluția Instanței Brezoi, marți 24 octombrie 2017!