”Performanța îndoielnică a CJ Vâlcea în materie bugetară”

Am spus, în urmă cu ceva vreme, că Rădulescu Constantin este cel mai slab președinte pe care l-a avut până acum Consiliul Județean Vâlcea. Iată, astăzi, ne confirmă același lucru un partid din opoziție care urmărește cu foarte mare atenție cum se administrează banul public și de câtă eficiență dau dovadă cei care conduc județul și municipiul, adică Rădulescu-Gutău.

După ce a realizat o analiză finaciară a bugetului primăriei, Uniunea Salvați România dă astăzi publicității o scurtă analiză privind rectificarea și execuția bugetară a Consiliului Județean Vâlcea.
Din analiza efectuată reiese cât se poate de clar performanța îndoielnică a CJ Vâlcea în materie bugetară. Se vorbește în comunicat despre supraestimarea veniturilor, dar și despre faptul că au fost prevăzute cheltuieli mai mari decât venituri. Mai mult, peste 90% din veniturile atrase merg spre cheltuielile de funcționare, iar dezvoltarea nu este nici pe departe o prioritate, observându-se din analiză un mare zero la creșterea calității vieții cetățenilor.

Mai jos puteți citi (descărca – Comunicat-si-Analiza-Buget-CJ-Valcea-17-10-17) întreaga analiză oferită publicului și presei locale de Uniunea Salvați România.

Comunicat USR Vâlcea

Privind rectificarea și execuția bugetară a Consiliului Județean Vâlcea

Uniunea Salvați România dă astăzi publicității o scurtă analiză privind rectificarea și execuția bugetară a Consiliului Județean Vâlcea. Din analiza efectuată reiese cât se poate de clar performanța îndoielnică a CJ Vâlcea în materie bugetară.

Supraestimarea veniturilor – Dacă inițial se prevedeau venituri în valoare de 156.798.140 lei, s-a reușit atragerea a doar 130.349.430 lei.

Cheltuieli prevăzute mai mari decât veniturile prevăzute – Ca sume, vorbim de de 159.704.710 lei cheltuieli prevăzute și 156,798,140 venituri prevăzute. La capitolul la plăți efectuate suma totală a ajuns 117.668.610 lei.

Peste 90% din veniturile atrase merg spre cheltuielile de funcționare – Din încasările de 130.349.430 lei, suma de 123.098.860 este folosită doar pentru funcționarea aparatului administrativ al CJ Vâlcea.

Dezvoltarea nu e nici pe departe o prioritate – Sumele alocate acestui capitol au fost reduse la 26.446.420 lei, deși inițial era prevăzută o sumă de 31.110.420, oricum infimă. La această rubrică s-au încasat doar 7.250.570 lei, din care aproape 6 milioane reprezintă bani veniți din rambursări ale unor împrumuturi acordate. Cheltuielile de funcționare, adică sumele necesare pentru ca aparatul birocratic și administrativ să funcționeze sunt de aproape 7 ori mai mari decât cele alocate pentru dezvoltare.

Zero valoare adăugată, adică zero contribuție la creșterea calității vieții cetățenilor –  După cum arată datele prezentate în analiză, Consiliul Județean Vâlcea pare a fi un sac fără fund, care înghite banii contribuabililor fără a produce vreo performanță în materie de dezvoltare județeană.

Analiza Rectificării și Execuției Bugetare Consiliului Județean Vâlcea

Odată cu rectificarea bugetului Consiliului Județean Vâlcea, execuția bugetară a fost refăcută și publicată la data de 30 Iunie 2017. În ceea ce privește rectificarea, merită menționat faptul că veniturile vor crește cu 80.630 lei, ajungându-sela o sumă de 283.398.400 lei (de la 283.315.770 lei). Această sumă de bani, ce se preconizează a fi un venit în plus la bugetul CJ, nu este urmarea unor acțiuni derulate de CJ. Din cei 80.630 lei, 66.500 lei reprezintă subvențiile venite de la bugetul de stat. Acestea ajung acum la un total de 94.443.500 lei. Spre comparație, subvențiile pentru CJ Gorj sunt în valoare de 64.107.790 lei și reprezintă aproximativ 31% din totalul veniturilor CJ Gorj, în valoare de 204.884.270 lei. La CJ Vâlcea, aceste subvenții au o pondere de 33% din totalul bugetului, care este în valoare de 283.315.770 lei, ceea ce sugerează o dependență mai mare de sumele de bani venite de la centru. Cei 66.500 lei reprezintă subvențiile de la stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-socială, iar aceste sume sunt utilizate strict pentru funcționare. Diferența de 14.130 lei este reprezentată, în schimb, de banii încasați ca urmare a unor programe din fonduri europene în perioada 2014-2020 pentru biblioteci publice comunale, orășenești și municipale, deci sume pentru dezvoltare. Referindu-ne la rubrica dedicată autorităților executive, observăm că suma alocată pentru cheltuielile cu construcțiile scade cu 110.560 lei, în timp ce suma alocată pentru mașini, echipamenteși mijloace de transport crește cu 82.000 lei. Diferența se adaugă la alte active fixe.

Cheltuieli de funcționare

În ceea ce privește execuția bugetului de la 30 Iunie, la partea de venituri vorbim din nou de supraestimarea acestora. Dacă inițial se prevedeau venituri în valoare de 156.798.140 lei, s-a reușit atragerea a doar 130.349.430 lei, din care 123.098.860 au fost alocați numai pentru funcționare. Altfel spus, sumele colectate de la cetățeni ca urmare a plății diverselor impozite, venituri pe proprietate sau amenzi au fost îndreptate aproape integral pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Alocări pentru dezvoltare

La capitolul dezvoltare, adică la rubrica cea mai importantă pentru orice Consiliu Județean care urmărește auto-sustenabilitatea și creșterea veniturilor sale bugetare, în paralel stimularea dezvoltării economice a județului, vorbim de sume infime. Din cei 31.110.420 lei care se prevedeau inițial, s-au încasat doar 7.250.570 lei, din care aproape 6 milioane reprezintă bani veniți din încasări ca urmare a unor rambursări ale împrumuturilor acordate. Mai jos este prezentată o comparație grafică între execuția veniturilor și a cheltuielilor. După cum se poate observa, vorbim de cheltuieli prevăzute mai mari decât veniturile prevăzute, iar la execuție, plățile efectuate sunt mai mici decât încasările. Ca sume, vorbim de 159.704.710 lei cheltuieli prevăzute și 117.668.610 lei plăți efectuate. Trebuie menționat că din aproape 118 milioane, aproximativ 34 de milioane sunt cheltuieli de personal, iar alte 5.675.140 lei sunt rambursări de credite și dobânzi.

În graficul de mai sus putem observa modul în care s-au cheltuit banii pe funcționare și dezvoltare. Pe lângă diferența uriașă dintre cheltuielile de funcționare și cele pentru dezvoltare, de 106.811.870 lei la cheltuieli prevăzute și 105.191.230 lei la plăți efectuate, putem observa ce este cu adevărat prioritar pentru Consiliul Județean. În niciun caz nu este dezvoltarea, unde s-a reușit contra-performanța de a se efectua plăți în valoare de 6.238.690 lei (bani pentru investiții) dintr-o sumă prevăzută oricum la o valoare infimă – de 26.446.420 lei. Cheltuielile de funcționare, adică sumele necesare pentru ca aparatul birocratic și administrativ să funcționeze sunt de aproape 7 ori mai mari decât cele alocate pentru dezvoltare.

În finalul analizei, sunt de menționat alte câteva cifre care demonstrează modul ineficient al Consiliului Județean Vâlcea de a gestiona bugetul de care este răspunzător. Din totalul de 5.696.400 lei împrumuturi interne, s-a reușit rambursarea a doar 156.940 lei. Plățile restante au o valoare de 6.672.171 lei, din care mai mult de jumătate sunt către furnizori și creditori.

Drept la replica!