Alte fapte de vitejie ale actualei administrații locale!

Motto: „Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate – şi egoismul şi erorile sale” Charles Abrams

Şi dacă tot am reluat condeiul, să mai formulăm o… nedumerire, referitoare la faptele de vitejie ale actualei administraţii locale.

Pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub semnătura lui Balanca Paul, luni, 31 iulie 2017 a fost publicat un Comunicat de presă referitor la «Finalizarea proiectului „Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”», construit peste calea ferată care străbate municipiul Râmnicu Vâlcea, material preluat ca atare de mass-media locală. Iar în sala de consiliu, într-un cadru festiv, s-a anunţat public finalizarea acestui proiect (al cărui buget a fost de 34.281.920,72 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate a fost de 27.156.093,38 lei). Aşa cum se vede din fotografia care gardează materialul[1], oficiile de gazdă le-a făcut dl VEŢELEANU NINEL-EUSEBIU, viceprimar al municipiului, flancat de 4 dame. În stânga fotografiei sunt uşor observabile de către coneseori d-na FEROIU MARIA şi d-na TURCU MIRELA (directoarea şi directoarea adjunctă ale Direcţiei Dezvoltare Locală din primărie).

Pe care îi invităm să vină la faţa/dosul locului, ca să ne arate şi nouă, muritorilor de rând, pietoni de serviciu, care nu survolăm zona „pasajului denivelat suprateran” cu viteza autoturismelor lor de mare putere:
– cum s-a concretizat pentru pietoni Obiectivul specific I al Proiectului privind „Facilitarea accesului pietonilor către şi dinspre zonele de interes ale municipiului Râmnicu Vâlcea”?
– referitor la Obiectivul II privind Creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei în Comunicat se susţine că „noua investiţie sprijină circulaţia… pietonilor în condiţii de siguranţă sporită. În trecut, traversarea se realiza la nivel cu calea ferată existând riscul de accidente atât pentru conducătorii auto cât şi pentru pietoni…. Prin utilizarea pasajului nou construit, atât şoferii cât şi pietonii nu se mai expun riscurilor aferente circulaţiei trenurilor în zonă”.

Citeşti, reciteşti şi nu-ţi vine să crezi! Oamenii ăştia cu funcţii de răspundere în activitatea de ronţăire la vedere a banului public ori nu ştiu ce au dorit şi s-a proiectat, făcut şi plătit, ori ne cred pe toţi nişte… proşti făcuţi grămadă! Păi bine… prezidenţilor de săli goale…, înainte de a deschide gura, aţi trecut per pedes prin zonă – măcar aşa, de sanchi – ca să vedeţi pe unde circulă pietonii după ce aţi plătit peste 7 (şapte) milioane de lei noi din bugetul local pentru o construcţie neutilizabilă şi de către pietoni, deoarece este lipsită de o cale pietonală!? Pe cine vreţi să prostiţi, susţinând public asemenea gogomănii!? Sau era prevăzută prin proiect şi o asemenea cale – cu trotuare pentru pietoni – pe care, ulterior, din varii motive (care nouă, muritorilor de rând ne scapă), le-aţi sărit din schemă!? Şi acum vreţi să ne spuneţi că gata, recepţionând pe 31 iulie a. c. măgăoaia aia – devenită trambulină pentru autoturismele care-o coboară în mare viteză[2], slalomând apoi printre limitatoarele de viteză care mărginesc trecerea de pietoni din dreptul Şcolii gimnaziale nr. 5 – per pede(p)siţii de către voi au scăpat de riscurile întrecerii cu trenurile!?

Anul trecut am asistat la o scenă pe care nu am să o pot uita tot restul vieţii mele. O femeie (care venea de la secţia de oncologie, aşa cum a spus ulterior) a căzut între şinele de cale ferată, la doar 10-15 metri de locomotiva unui tren care se îndrepta ameninţător spre ea. Reacţia spontană a mea şi a altor pietoni aflaţi în trecere prin zonă, precum şi prezenţa de spirit a mecanicului de locomotivă au făcut să nu asistăm la un accident cumplit, care părea inevitabil! Şi ne vorbiţi acum de… eliminarea riscurilor (pentru pietoni) aferente circulaţiei trenurilor în zonă!?

La nivelul solului, nu la înălţimea şi în mijloacele cu care o survolaţi, este o zonă mizerabilă (cu reziduuri de toate felurile, al căror unic loc trebuie să fie la groapa de gunoi de la Feţeni) şi înţesată de câini: în urmă cu câteva zile, sub vestita cale supraterană (pe partea dinspre oraş a acesteia) se aflau în refacere 14 (patrusprezece) dulăi semisălbăticiţi; colţoşi şi vigilenţi la orice mişcare produsă de deplasarea pietonilor matinali; Dacă nu aţi ştiut, aflaţi că trecerea peste liniile de cale ferată se face de către pietoni tot la nivelul solului, la fel de inestetic ca şi până acum, adică tot săltând… piciorul. Precum patrupezii colţoşi care-i stau de strajă.

Ar fi multe de spus despre acea rută pietonală, dar ştim că am face-o degeaba. Cum am mai făcut-o în urmă cu exact doi ani, când am anticipat şi faptul că inactivitatea celor aflaţi atunci la butoane (cam tot ăia din ziua de azi!) netezea calea spre un nou mandat de primar lui… MIRCIA GUTĂU [3]!
Oricum, ieşiţi din birouri, umblaţi pe teren precum apostolii, încercând să ne dovediţi că ştiţi cum şi pe ce trebuie să cheltuiţi banii publici. Că nu existaţi doar pentru a vă dovedi „competenţele” prin a coace Referate prin care să propuneţi desfiinţarea unor spaţii şcolare: parcuri, licee, grădiniţe etc..
Şi că meritaţi salariile babane pe care vi le-aţi (auto)atribuit!

Va urma!

Tiberiu M. Pană
_________________________________

[1] http://www.primariavl.ro/component/k2/item/5525-finalizarea-proiectului-%E2%80%9Cpasaj-denivelat-suprateran-pe-bulevardul-tudor-vladimirescu%E2%80%9D

[2] Între timp, la capătul dinspre oraş al pasajului Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu strada Maior V. Popescu, pe 23 septembrie a. c., s-a realizat un minuscul sens giratoriu din balize.

[3]  http://www.criterii.ro/index.php/en/valcea/14140-coliva-cu-bomboane-la-primaria-rm-valcea