• Home »
  • Administratie »
  • DOCUMENT Ambiția îl costă 100.000 de lei. Anul 2017, anul ilegalităților pe mediu la Vâlcea

DOCUMENT Ambiția îl costă 100.000 de lei. Anul 2017, anul ilegalităților pe mediu la Vâlcea

Cel mai apreciat primar din județ, obligă cetățenii comunei pe care o păstorește să plătească ilegalitățile comise.

Conform răspunsului oficial primit, din partea Gărzii Naționale de Mediu – Serviciul Comisariatul Județean Vâlcea, amenzile pentru UAT Prundeni, doar pentru anul 2017, privind situația gestionării deșeurilor menajere, sunt în valoare de 100.000 de lei.

Deși este monitorizat, edilul comunei Prundeni, Horia Horăscu, sfidează autoritățile locale și face legea în comună, la fel cum a făcut-o și Nicolaescu în Horezu și care, in urma articolelor noastre și a altor demersuri, astăzi este sub control judiciar. Ultima inspecție pe teritoriul comunei Prundeni, din partea comisarilor de mediu, a fost în data de 5 septembrie, când s-au impus măsuri, iar acestea nefiind îndeplinite nici de această dată (februarie 2017 – control – amenda pentru neîndeplinirea măsurilor impuse – 40.000 de lei), conducerea administrației mai primește o sancțiune în valoare de 60.000 de lei. Mai mult, conducerea Primăriei refuză să intre în legalitate, contestă toate amenzile și astfel colectează, conform orar, ilegal deșeurile menajere de la populație. Amenzile contestate de Horascu vor fi câștigate de către Garda de Mediu, la fel ca și toate amenzile date către SC Sacomet SA, iar contestarea lor nu arată decât modul în care un edil își bate joc de un organ de control oficial. În ultimii 7 (șapte) ani, Comisariatul Județean Vâlcea al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr de 15 controale la UAT Prundeni.

Amenzi Prundeni 2017

Care ar fi câștigul edilului de procedează astfel?