Să-ți fie rușine, Mircia Gutău!

Pentru faptul că ai creat și administrat grupuri pe Facebook, care nu au nicio legătură cu politica, cu scopul de a monitoriza și cenzura libera exprimare.

Vineri, 15 Septembrie 2017, am primit dovada că Mircia Gutău, prin cei care îi administrează pagina de Facebook, este de fapt administratorul mai multor grupuri de utilizatori, grupuri ce au în comun localizarea și reunesc utilizatori din Râmnicu Vâlcea. Pagina oficială Mircia Gutău administrează, de data asta și public, mai multe grupuri printre care: MIRCIA GUTĂU – PRIMAR – vâlcenii stiu de ce!, Știri din Râmnicu Vâlcea și Bazar Râmnicu Vâlcea.

Dacă pentru primul grup este în regulă să te promovezi prin acest instrument, pentru celelalte 2 (două) situația este alta. Cât de Golan să fii ca, pentru a controla opiniile care se exprimă pe Facebook, să creezi grupuri capcană, gen –“Bazar Râmnicu Vâlcea” sau “Știri din Râmnicu Vâlcea”, cu scopul de a lansa mesaje pro Gutău și de a cenzura părerile care nu-ți convin?

Unde ați învățat golăniile astea? La “Academie”? Oare cum se simt toți vâlcenii care s-au înscris în … “Bazar Râmnicu Vâlcea”, iar acum descoperă că acest grup a avut alt scop, ascuns, iar ei au fost niște utilizatori manipulați fără voia lor? Domnule Mircia Gutău, de ce ați procedat în acest fel parșiv? Vă era frică pentru că era posibil să pierdeți? Vă era frică pentru că voturile celor “deja seduși” nu erau de ajuns? A trebuit să faceți asemenea manevre mizere și să vă umpleți de c….t!

Să vă cereți scuze public vâlcenilor care au utilizat acele grupuri, dar nu au știut care este adevăratul lor scop și care au fost folosiți și manipulați în Campania lui Mircia Gutău, FĂRĂ VOIA LOR! Să vă cereți scuze tuturor vâlcenilor pentru că v-ați dedat la asemenea mizerii.

Ăsta este Mircia Gutău cel plin de încredere, cinste și corectitudine?
Ăsta este Mircia Gutău cel care le cere oamenilor să aibă încredere în el?
Ăsta este Mircia Gutău cel care afirma că va căștiga la mare distanță lupta electorală în Râmnicu Vâlcea?

R U Ș I N E, Mircia Gutău !

Sunteți o rușine pentru acest oras! Și asta nu pentru trecutul dumneavoastră, ci pentru ceea ce ați făcut ca să câștigați înapoi fotoliul de primar și implicit butoanele orașului. Pentru că v-ați ascuns în spatele unor grupuri ca “Bazar Râmnicu Vâlcea” sau “Știri Râmnicu Vâlcea”! Sunteți un om fără caracter. Și pentru a ajunge pe fotoliul de primar ați făcut multe mizerii …
Votanții dumneavoastră trebuie să afle cine sunteți de fapt. Votanții dumneavoastră trebuie să afle și ce faceți atunci când nu inaugurați parcuri, când nu tăiați panglici la “betoane”, când nu le vorbiți elevilor despre cinste și corectitudine, când nu batjocoriți în media aservită pe cei care îndrăznesc să vă critice – chiar dacă au argumente întemeiate.

Oare când nu o să mai fie nici un petec de oraș “nepărcuit”, nici un petec de pământ în centru “neblocuit”, nici o sâmbătă “neconcertată” ce o să le mai oferiți votanților dumneavoastră?
Se vede de la o poștă că toți consilierii puterii, fără nici o excepție, vă sunt aserviți total. Nu știm ce le-ați făcut, dar așa slugărnicie mai rar! O armată de sclavi, atârnători la oasele pe care le aruncă Mircia Gutău. Și dacă vreunul din opoziție îndrăznește să vă spună în față unde și cum greșiți vă azmuțiți firmele devenite de casă să-l atace așa cum nu s-a mai văzut nicăieri în țară.

Mircia Gutău, “cei fără creier” vă prezic un sfârșit … întunecat. Cu argumente!