• Home »
  • National »
  • Aducerea deșeurilor din țară în Sectorul 1 din București trebuie să înceteze de îndată!

Aducerea deșeurilor din țară în Sectorul 1 din București trebuie să înceteze de îndată!

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 București se află într-un razboi total cu Iridex – administratorul gropii de gunoi de la Chiajna – groapă ce constituie o adevărată bombă ecologică pentru locuitorii din cartierele adiacente Sectorului 1.

foto – Timpul de Vâlcea

Într-un scurt interviu acordat publicației Timpul de Vâlcea, edilul ne mărturisește că face toate diligențele necesare închiderii gropii de gunoi și este foarte deranjat de faptul că gunoiul râmnicenilor ajunge tot la el în Sector. În acest sens, edilul a inițiat Campania ”Aer curat BUN de RESPIRAT” alături de Asociația Ecopolis pentru închiderea gropilor de gunoi care poluează Sectorul 1.

„Rampa ecologică Chiajna – București este o adevărată bombă ecologică pentru locuitorii din cartierele mărginașe ale Sectorului 1. Sunt de părere că Iridex administratorul gropii de gunoi nu respectă normele de mediu și este un miros insuportabil în anumite perioade ale zilei în zona Bucureștii Noi, Chitila și Pajura. Am purtat mai multe discuții cu administratorul gropii – domnul Pascu – și am fost amenințat că nu-mi mai primește gunoiul. Chiar am avut câteva luni probleme, în sensul că operatorul nu a fost lăsat să depoziteze la groapă și am fost obligați să depozităm la Eco Sud Craiova sau la Glina, unde a ales operatorul (Romprest operator sector 1). Ne deranjează groapa de gunoi și cred că împreună cu Primăria Capitalei o să găsim o soluție să rezolvăm situația. Groapa 80% este amplasată pe sectorul 1, iar 20% pe raza comunei Chiajna, Ilfov. Primăria Capitalei are în execuție o centrală de cogenerare. Din informațiile pe care le dețin știu că un privat va face o centrală de cogenerare undeva în zona Ilfov, la Cernica și vă spun cu siguranță că acea centrală când va funcționa voi face toate demersurile pentru a închide groapa Iridex-ului. Iar următorul pas este închiderea gropii Iridex de tot și mutarea deșeurilor la Cernica la noua centrală de cogenerare. Sper ca acel investitor să se miște foarte repede și într-un an să fie gata centrala, ținând cont că și-a luat cam toate aprobările necesare funcționării, chiar și de la Consiliul Județean Ilfov și atunci groapa Iridex nu-și mai are rostul”, ne-a informat Dan Tudorache.

Referitor la gunoiul râmnicenilor depozitat pe raza sectorului 1, prin RomWaste, edilul spune că sunt oameni de afaceri și probabil ar accepta și de la Baia Mare. Pe ei nu-i interesează de unde vine, ci să aibă materie primă.

”Stația RomWaste este la granița cu orașul Chitila și dintr-o discuție purtată cu primarul comunei am aflat că în zona respectivă este un cartier de locuințe sociale și vara este o zonă insuportabilă de locuit. Sunt mari probleme acolo cu RomWaste și la mine în sector cu Iridex-ul. Eu ca Primărie sunt dezavantajat că se primește gunoiul din Râmnicu Vâlcea, iar locuitorii din zona se îmbolnăvesc și datorită acestui gunoi. Cu siguranță trebuie găsită cât mai repede o soluție alternativă și asta este centrala de cogenerare care sper să se realizeze în 2018. Nu am alte variante decât să pun presiune pe ei împreună cu Garda Națională de Mediu să respecte normele de mediu.

Între timp, Dan Tudorache poartă discuții cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ca acest contract de colectare a gunoiului de pe raza sectorului 1 să fie preluat de către PMB în măsură de 50%!

Romprest deține contractul în Sectorul 1 pentru o perioadă de 25 de ani și nu poate fi reziliat, contract ce face obiectul unor cercetări la DNA Ploiești în care este implicat fostul președinte al PNL, Crin Antonescu.

Este cunoscut faptul că fosta nora a lui Virgil Măgureanu ( primul director al Serviciului Român de Informații), Alina Petre, ar fi depus un denunț la DNA în care arată că Antonescu și soția sa, europarlamentarul Alina Vălean, au achiziționat un apartament de lux la jumătate din prețul sau de piață, diferența fiind achitată de compania Romprest, prin achiziționarea, în același imobil, a unui apartament la un preț supraevaluat. Alina Petre ar fi arătat în denunțul său că, în schimbul acestui favor, Antonescu trebuia să asigure prelungirea contractelor pe care compania Romprest le avea cu Primăria Sectorului 1, condusă la vremea aceea de liberalul Andrei Chiliman.