Gutău îl amână pe Rădulescu pentru Romprest…

… cu cât stă mai mult în contractul de la Râmnicu Vâlcea cu atât va încasa mai multe despăgubiri, deoarece orice amânare a noii licitații duce automat la prelungirea contractului Romprest

În urma unui raport întocmit care se referă la complexitatea (800 pagini) documentației de atribuire a contractului de salubrizare în județul Vâlcea și ținând seama de faptul că până în prezent, Hotărârea nr. 326 din 31 august a.c. nu a fost pusă în aplicare, se apreciază ca fiind oportună suspendarea aplicării prevederilor acestei hotărâri.

Astfel, se solicită suspendarea referitoare la acordarea unui mandat special de aprobare a documentației de atribuire a contractului de delegare a Serviciului de Salubrizare din Zonele 1 și 3 ale județului Vâlcea până la verificarea și întocmirea unui raport tehnic în acest sens, de către o comisie de specialitate, constituită prin dispoziție a primarului sau de către o societate specializată.

Mircia Gutău cere verificări pe documentațiile semnate de Constantin Rădulescu

Edilul cere verificarea documentației pe care Consiliul Județean prin Carmen Alexandrescu coordonator SMID a pregătit-o și care are aprobarea președintelui CJ – Constantin Rădulescu. ADI Salubrizare a transmis către toate UAT-urile documentația pusă la dispoziție de CJ pentru eventuale modificări , clarificări și pentru aprobare. Totuși, verificările solicitate de edil vor întârzia și mai mult atribuirea contractelor. Putem înțelege și că nu se dorește ca Zonele 1 si 3 să fie atribuite cât mai repede deoarece depozitarea deșeurilor sortate din cele 34 de UAT-uri (1 municipiu, 6 orașe, 27 comune) la Fețeni ar încurca lucrările de consolidare în valoare de 1.333,200 mii lei fără TVA ce urmează a fi făcute la depozit.

ADI Salubrizare este doar intermediar

Din proiect înțelegem că se cere un interval de timp pentru a fi întocmit un raport, adică vor veni dacă va fi nevoie cu anumite clarificări. Astfel, se dorește ca raportul să constate  dacă documentația  este corect întocmită, ea putând, în caz contrar, a fi modificată pentru perfectibilitate, iar dacă se vor constata că sunt deficiențe majore vina considerăm că îi va aparține coordonatorului de proiect Carmen Alxandrescu, proiect care se găsește într-o mare încurcătură și întârziere și care a suferit deja două modificări majore.  

Despre consultanța plătită cu bani grei pentru care se cer modificări

În data de 15.11.2013, judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de beneficiar, semna cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, un contract de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 (POS Mediu), Axa prioritară 2 – Sector Managementul Deșeurilor, pentru realizarea investiției Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea. Proiectul avea perioada de implementare de 37 de luni, iar valoarea totală a fost de 142.821.343 Lei, fără TVA. Ulterior, Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat în luna iulie 2014 contractul de servicii “Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului și servicii de publicitate și campanii de informare și conștientizare a publicului”, atribuit Asocierii S.C. AVENSA CONSULTING S.R.L. – S.C. AGRAFICS COMMUNICATION S.R.L. Contractul a avut o valoare de 1.139.579,48 lei (fără TVA) şi se derula pe o perioadă de 21 luni (la care se adaugă perioada de notificare a defectelor de 12 luni) de la data emiterii Ordinului de începere a contractului (18.08.2014).

Concluzia

Ajungem iar la comisii de specialitate care nu există sau societăți ”specializate” cărora le vom mai plăti miliarde de lei pentru a ne oferi nimic. Este posibil ca și administrațiile locale de pe raza județului să solicite modificări și să vezi atunci iureș! Poate până în 2020 vom găsi specialiști și SMID va funcționa la Vâlcea.