Constantin Rădulescu doarme, județul se împute! Gutău NU vrea să-l ajute!!!

Problema depozitării deșeurilor menajere locale și județene încă nu are o rezolvare, dar cine trebuie nu face nimic în acest sens. În afară de instituția prefectului care prin reprezentantul legal a organizat o întâlnire la care au participat toți factorii responsabili, din partea administrației locale și județene liniște totală. Chiar dacă întâlnirea oraganizată de prefect nu a avut o rezolvare, măcar în primă fază s-a început demersul pentru găsirea unei soluții.

În acest sens, prefectul Florian Marin a ținut să lămurească, în cadrul unei conferințe de presă, aspecte cu privire la situația depozitării deșeurilor menajere locale și județene, în lipsa unei deponii ce a fost închisă și care nu are una de înlociut.
În urma ședinței respective, prefectul susține că ”s-au înțeles greșit anumite lucruri și aș vrea să lămuresc oarecum aceste aspecte vis-a-vis de această problemă, pentru că am văzut în comentariile din spațiul virtual că n-a găsit prefectul o soluție cu privire la groapa de gunoi a județului”. Marin spune că nu are atribuțiuni să găsească soluții cu privire la groapa de gunoi, acest lucru fiind problema administrației locale și a operatorilor de salubritate.

”Prefectul este un mediator, care îi invită la discuții să se găsească soluții. Dacă în acest sens se găsește o soluție, foarte bine, dacă nu, îi va invita, sau nu-i va mai invita și va face totul instituțional până când se vor găsi acele soluții. Mai departe, nu am cum. Este iluzoriu și nu am atribuțiuni în sensul acesta, de a rezolva problema altora. Sunt persoane plătite să găsească soluții din punctul acesta de vedere. Le puteau găsi în cei șapte ani de zile sau opt, cât a durat. Că le-au găsit sau nu, până la urmă vor trebui să găsească o rezolvare. Am dat un termen, pentru că asta este într-adevăr atribuțiunea mea, de cinci zile până la care să fie propuse soluțiile. Luni voi vedea ce soluții mi-au propus. Până acum vreau să vă spun că nu mi-a înaintat nimeni nici o propunere, pentru că a fost foarte ușor pentru toată lumea să stea să aștepte și eventual dacă se poate să fie bombardat prefectul că n-a găsit soluții. Posibilitatea unei alte întâlniri, în aceeași conjuctură în care să văd cum se dau explicații despre ce nu s-a făcut, despre cum s-au respectat nu știu ce acte normative, despre proiectele extraordinare desfășurate în decursul timpului dar care nu sunt vizibile, nu va mai fi! Nu pot să fac întâlniri doar pentru că dau bine, ele sunt pentru un anume scop și să rezulte o soluție din acestea, altfel nu are rost. Voi face adrese oficiale către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea în legătură cu depozitul de la Fețeni, să vedem ce soluții există, adresă oficială către operatorii de salubritate să vedem ce soluții au propus, probabil termenul solicitat a fost foarte scurt și nu au avut timp să le trimită. După ce voi face aceste demersuri instituționale, aștept răspunsul instituțiilor care au atribuțiuni în domeniul. Instituția prefectului mai poate să facă un lucru, eventual să sesizeze instituțiile statului cu atribuțiuni de control că să se vadă de ce nu s-au realizat acele lucruri, asta poate!”, a conchis prefectul județului.

Concluzia

Facem un apel solicitând public rezolvarea cât mai urgentă a situației, să se sesizeze cine trebuie și să ia măsuri fără tărăgănarea vizibilă. Dacă se va ajunge la stare de urgență și nu credem că mai este mult până acolo, din lipsa implicării factorilor de decizie, cu siguranță cine trebuie va răspunde in fața organelor de control.