STRATEGIE CU FINAL ANTICIPAT – ȚEAPĂ ÎN STIL VÂLCEAN

Un comunicat de presă, deloc inteligent, din partea Consiliului Județean Vâlcea ne arată că se continuă aberațiile în ceea ce se întamplă la nivel de județ sub conducerea unora sau altora.

De această dată o ședință pe turism care a avut loc în stațiunea Călimănești-Căciulata cu tema ”Oportunități de dezvoltare turistică prin promovarea integrată a destinației Vâlcea” din care a rezultat că cei prezenți au fost de acord că trebuie să se realizeze o ”Strategie de dezvoltare a turismului în judeţul Vâlcea”, adaptată la condițiile și la cerințele pieței turistice actuale, ne demonstrează că trebuie să mai achităm niște datorii către terți. Nu se nasc idei proaste decât cu un singur scop și acela nu este unul corect, niciodată. Așteptăm, în acest sens, totuși, să vedem cine va face această strategie, câți bani se vor mai cheltui pe nimic și ce va ieși la final.

Cel mai bun exemplu și de ultimă oră este și ceea ce s-a aprobat astăzi la ședința de Consiliul Local și anume, lucrări de consolidare la depozitul Fețeni urmare alunecărilor de teren, iar valoarea totală fiind de 1,5 milioane lei. Mai multe detalii despre acest obiectiv de investiții într-un articol special.
Așa se face că mintea ilustră care conduce județul la ora actuală are numai idei de-ți vine să te întrebi când …le-a gândit!? Ne uităm în urmă, pentru că nu avem cum altfel, și ne aducem aminte că s-au plătit bani grei pentru a ne face unii strategia și licitația pe deșeuri pentru Vâlcea și a ieșit o mare țeapă. Proiectul are întârzieri majore și a fost fazat pentru că o parte din el nu se va finaliza prea curând, să nu spunem niciodată!

Deci, în data de 15.11.2013, judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de beneficiar, semna cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, un contract de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 (POS Mediu), Axa prioritară 2 – Sector Managementul Deșeurilor, pentru realizarea investiției „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea”. Proiectul avea perioada de implementare de 37 de luni, iar valoarea totală a fost de 142.821.343 Lei, fără TVA. Ulterior, Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat în luna iulie 2014 contractul de servicii “Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului și servicii de publicitate și campanii de informare și conștientizare a publicului”, atribuit Asocierii S.C. AVENSA CONSULTING S.R.L. – S.C. AGRAFICS COMMUNICATION S.R.L. Contractul a avut o valoare de 1.139.579,48 lei (fără TVA) şi se derula pe o perioadă de 21 luni (la care se adaugă perioada de notificare a defectelor de 12 luni) de la data emiterii Ordinului de începere a contractului (18.08.2014).
Această asistență oferită de agentul economic mai sus menționat este praf, iar la ora actuală proiectul are mari vicii și poate avea parfum de DNA. Deci, așa cum spuneam, strategii de doi lei pe bani nu grei, foarte grei. Așa e în gândirea politicianului, sună bine, sună inteligent și cunoscător și altceva numai știm decât ” să elaborăm o strategie”, adică să dăm niște bani unor „clienți”, iar dacă nu iese bine „strategii” sunt de vină !!!
Păi atunci, stimabililor, de ce să nu plătim să ne facă și o „strategie pentru creșterea oilor la Vaideeni” sau o ”strategie de crescut căpșuni la Cacova”, mai mult, o ”strategie de dezvoltare a zonei viticole din sudul județului”, o ”strategie de dezvoltare a domeniului schiabil Vidra”, o ”strategie pentru curgerea apei pe râul Olt” în următorii 5 ani sau de ce nu o ”strategie de preluat Oltchim de către CJV” și dezvoltat la nivelul de lider mondial în industria chimică. Și ca bomboana pe colivă, cea mai mare țeapă în derulare și care stoarce banii publici în conturile lor este operatorul de salubritate al municipiului. La capitolul strategii cu țeapă la Vâlcea se încadrează și licitația din Râmnicu Vâlcea care a adus Romprest în oraș, iar acum edilul nu contenește în a ne spune că are vicii mari contractul, adică, a fost greșită strategia! Păi cum așa? Am dat bani pentru ea, iar acum, după patru ani, constatăm că e greșită și plătim despăgubiri de milioane de lei societății Romprest, cel mai defectuos operator de salubritate existent pe piața națională și locală! Și ideile pentru strategii pot continua la nesfârșit…

În loc de concluzii

Peste trei ani de zile, Costi Rădulescu o să fie dispărut din peisajul politic și ne permitem să credem că în urma lui nu va rămâne ceva bine făcut, iar cel care îl va succeda (GUTĂU) o să acuze greșelile din trecut, greaua moștenire sau că nimeni nu a făcut nimic bun în ultimii 27 de ani. Vă sună cunoscut? Nu este un deja-vu ?