DNA vine, iar, foarte curând, la Râmnicu Vâlcea

Din informaţiile surselor “Timpul de Vâlcea”, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea e culpabil şi în atenţia Curţii de Conturi a României şi, da, şi a DNA, în ce priveşte serviciul de salubrizare de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Documentele relevă faptul că municipalitatea, cu decidenţi politici, dar şi cu tehnocraţi, a participat şi participă în continuare la o fraudă în formă continuată în dauna cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea. Mircia Gutău, actualul primar, are OBLIGAŢIA de a explica, pentru că proiectul supus votului aleşilor comunităţii îi aparaţine prin semnătură, de ce o instituţie cu atât de mulţi specialişti a omis să informeze comunitatea că:

• Romprest a crescut cu 29% costurile pentru că a fundamnetat creşterea cheltuielilor operative, conform documentaţiei publice, cu numai 4,9% !!!

• Miracolul Romprest de la Râmnicu Vâlcea în administrarea afacerilor! Aveţi ataşat documentul oficial care certifică miracolul, fişa de calcul pentru majorarea tarifului, si care prezintă în paralel calculul pentru vechiul şi noul tarif.

• Consilierul local Edurad Vîrlan, actual membru ALDE, formaţiune aliată PER şi PSD, a fost responsabilul principal şi şeful Comisiei de stabilire a caietului de sarcini în ce priveşte baza operaţiunii municipale de salubrizare.

• Consiliul Local, comisiile de specialitate, specialiştii, toti cei implicaţi în verificarea calculaţiei, s-au exprimat împotriva contractului înainte de aprobarea politică, fără nicio ezitare.

• Citiţi, vă rog, decidenţilor, cu foarte mare atenţie, ca şi cum aţi citi acuzaţii împotriva voastră personal, pentru că veţi rspunde şi personal curând, documentele ataşate în facsimil acestui articol!

Stimabililor, aţi scris istorie la Râmnicu Vâlcea !

Pe aceeasi tema cititi si:

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea doarme? Noi nu dormim!