Jocurile Reciclării – Educație și respect pentru mediu

O educație solidă este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. De mai bine de 25 de ani, suntem un partener de nădejde în promovarea valorilor și protejarea bunului național, iar educația ecologică și insuflarea respectului față de mediul înconjurător reprezintă, de asemenea, priorități.

DSC_0022

Natura este mereu demnă de atenția noastră, așa că, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu sprijinul Green Group, prin proiectul SIGUREC, au lansat Jocurile Reciclării, o inițiativă de educare a copiilor despre colectare selectivă și reciclare prin jocuri interactive. Sâmbătă, de la ora 10:00, în Grădina Valorilor Româneşti din Parcul Lumea Copiilor cei mici au avut parte de un eveniment special dedicat lor.
Și în acastă vară, sute de tineri și copii au participat la cursurile gratuite și activitățile educativ-recreative. Înainte de începerea unui nou an școlar, cei mici sunt așteptați la un spectacol de muzică, teatru și jocuri interactive despre natură și colectarea inteligentă a deșeurilor. Cei mai implicaţi participanţi vor câştiga premii atractive. “Prin activitățile gândite, copiii vor descoperi tipurile de deșeuri care pot fi colectate selectiv pentru reciclare și modalitatea corectă în care acestea se sortează pe categorii. Ne dorim ca la finalul activităților, cei mici să înțeleagă faptul că deșeurile nu sunt gunoaie și că pot fi transformate în lucruri noi, prin reciclare.” a declarat Trisi Cristea, director general Fundatia Dan Voiculescu.
Sortarea corectă a deșeurilor acasă și aducerea lor în centrele specializate sunt acțiuni care contribuie la micșorarea gropilor de gunoi, ceea ce înseamnă reducerea impactului negativ asupra mediului, cât și economie de resurse naturale. Green Group este singurul parc industrial de reciclare a deșeurilor din România și cuprinde șase companii de reciclare, tratare și management al deșeurilor. Compania oferă cele mai bune soluții de colectare și folosește tehnologia de ultim moment pentru a determina românii să diferențieze deșeurile.