• Home »
  • Eveniment »
  • Cercetaşii din G.I. “Radu de la Afumaţi”, patru zile magice pe “Tărâmul Haiducilor”

Cercetaşii din G.I. “Radu de la Afumaţi”, patru zile magice pe “Tărâmul Haiducilor”

DSCF6606Campul de vară organizat în inima Ţării Loviştei a reunit toate unităţile grupului, la el participând şi copii din Boişoara, conduşi de profesorul Cristian Mohanu

DSCF7703Joi, 30 iunie, a debutat în inima Loviştei, comuna Boişoara, prima ediţie a campului de vară “Tărâmul Haiducilor”, care a durat până duminică, 3 iulie. Intraţi, în sfârşit, în vacanţă, cercetaşii din Grupul de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi” s-au prezentat la datorie, nerăbdători să afle interesantele provocări pe care le-au pregătit organizatorii campului.

Joi, primii care au sosit în camp au fost cercetaşii din unităţile “Floare de Colţ”, “Sf. Constantin Brâncoveanu” şi “Roza Vânturilor”, fiecare apucându-se imediat, plini de energie, să-şi amenajeze subcampul. Au urmat unităţile “Umbra Stejarilor” şi “Cozia”, iar apoi unitatea “Piatra Craiului”. Ziua a fost dedicată personalizării subcampurilor.

Seara i-a găsit pe toţi cercetaşii la festivitatea de deschidere, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale (Mihai Săndulache – primar, Mihai Mitu – preot paroh Boişoara, Ilie Gheorghiţă – şeful postului de poliţie Boişoara şi Cristian Mohanu – directorul Şcolii Gimnaziale Boişoara). De menţionat că la acest camp au participat şi copii localnici conduşi de profesorul Cristian Mohanu.

DSCF6681

Excursie iniţiatică, ateliere inedite

 

Vineri, după micul dejun şi programul administrativ, cercetaşii s-au reunit pentru a pleca în hike. Pe parcursul deplasării, ei au făcut cunoştinţă cu flora şi fauna zonei şi au primit informaţii legate de geografia şi istoricul localităţii. Ajunşi la mijlocul hike-ului, în punctul Zmeuret, a urmat o binemeritată pauză de masă, urmată de ateliere de instruire inedite: tir cu arcul, autoapărare, citire urme şi prim-ajutor. Îngrijoraţi de o serioasă furtună, fenomen des întâlnit la munte, temerarii s-au retras prudent, pe un traseu mai scurt, către camp. Ziua s-a încheiat cu o minidiscotecă în aer liber, evident foarte apreciată de toţi cercetaşii.

DSCF7207

Ziua în care haiducii au părăsit codrii

 

Sâmbătă a fost ziua în care cercetaşii şi-au dezvoltat abilităţile pe Tărâmul Haiducilor. La propriu, pentru că, nici nu începuseră bine atelierele şi, surpriză!, au apărut din senin doi haiduci călare. Se vede treaba că erau bine-dispuşi, din moment ce au venit cu gândul de a-i învăţa pe cercetaşi arta călăritului. După “sesiunea” de echitaţie, au urmat atelierele de alpinism, capcana de vise, pictură, chingă de echilibru şi radiocomunicaţii.

Un alt eveniment al zilei l-a reprezentat vizita lupişorilor. Însoţiţi de părinţi, micuţii au vizitat campul, dar au şi participat la unele dintre ateliere, fiind foarte încântaţi (cum altfel?) în mod special de cai şi călărie.

DSCF7446Seara s-a încheiat cu programele artistice imaginate şi prezentate de fiecare unitate, cina comună şi focul de tabără.

Târziu, în noapte, cercetaşii au fost invitaţi şi au participat cu plăcere la o nouă lecţie de astronomie prezentată de Laurenţiu Păiuş, de la Astroclubul din Râmnicu Vâlcea.

 

Festivitatea de premiere şi promisiunea unei noi întâlniri

 

După trei zile de aventuri pe Tărâmul Haiducilor, duminică, regretele timpului trecut ca gândul nu au umbrit însufleţirea promisiunii unei noi întâlniri, cu noi provocări interesante. După ce au strâns corturile, şi-au făcut bagajele, cercetaşii s-au reunit la catargul campului pentru festivitatea de închidere. În cadrul unei mici festivităţi emoţionante au fost premiate unităţile câştigătoare.

1Clasament general:

Premiul I şi câştigătoarea trofeului – Unitatea  “Sf. Constantin Brâncoveanu”;

Premiul II – Unităţile “Floare de colţ” şi “Cozia”;

Premiul III : Unitatea “Umbra Stejarilor”;

Menţiune – Unitatea “Piatra Craiului”.

 

“Astfel de evenimente fac parte în mod curent din activitatea organizaţiilor cercetăşeşti. Menirea lor este de a-i învăţa, prin intermediul unor activităţi practice şi distractive, lucruri interesante şi utile deopotrivă. Suntem fericiţi că am avut parte de încă un eveniment reuşit, apreciat de toţi participanţii. Cercetaşii s-au comportat la înălţime, disciplina tipică organizaţiei împletindu-se cu voia bună, încă o dovadă că suntem Gata oricând pentru noi provocări” – Ovidiu Popa, şeful campului.

“A fost un eveniment mai mult decât reuşit, apreciat deopotrivă de copii şi adulţi. Pot spune că am învăţat cu toţii câte ceva. Dintre lucrurile inedite, unele ţin chiar de supravieţuirea în simbioză cu natura, în condiţii de izolare de civilizaţia umană. În plus, legăturile sufleteşti dintre noi s-au întărit şi ne-am pregătit astfel pentru viitoarele evenimente în care ne vom implica. Emoţia copiilor din ultima zi a fost destul de copleşitoare şi pentru noi, dar am zâmbit cu toţii, în cele din urmă, ştiind că ne vom reîntâlni curând, în mijlocul provocărilor care ne pregătesc continuu să fim Gata oricând!” – Neluş Năstăsoiu, liderul unităţii de exploratori “Roza vânturilor”.

GATA ORICÂND pentru noi provocări, cercetaşii nu au uitat să mulţumească tuturor celor care s-au implicat şi i-au susţinut pentru derularea în bune condiţii a evenimentului: Cornel Soare – director general SC Sanovita SRL, Mihai Săndulache – primarul comunei Boişoara, tuturor părinţilor şi inimoşilor boişoreni Tică, Nicu şi Beny.