Atac penelist mizerabil la adresa lui Costi Rădulescu

Un comunicat de presă, remis spre publicare din partea Departamentului de Comunicare al PNL – filiala Vâlcea, îl face cu ou și cu oțet pe Costi Rădulescu. Iată o mostră din comunicat:

20160303_093351”Urmărind prestațiile publice ale unor personaje cu pretenții de oameni politici care încercă să-și promoveze imaginea atacând Partidul Național Liberal ca primă forță politică în județul Vâlcea, vă transmitem poziția noastră față de încercarea de a arunca în sarcina liberalilor fapte de care tocmai acuzatorii se fac vinovați.
Din lipsă de idei și soluții, deputatul “Habar N-am” Costi Rădulescu, care pare lipsit de succes în zbaterea sa de a se ridica la nivelul fostului lider PSD Vâlcea, emite comunicate de presă mai puțin inspirate decât cele de pe vremea domnului Stanciu. Îi recomandăm acestuia să nu subestimeze inteligența electoratului și nici pe cea a adevăraților lideri social-democrați din județul nostru, din simplul motiv că nu pe toți îi cheamă Luci și Mărgărit, probabil singurele două persoane la care mai prinde discursul său demagogic. Ținând cont de faptul că singurul “profit” politic pe care l-a avut PSD Vâlcea de când este “Habar N-am” Costi șef peste stânga sunt postul său de deputat și directoratul de la hotelul Livadia, fără macar o victorie la Primăria Râmnicului sau la Consiliul Județean, după data de 5 iunie 2016 vom lectura comunicate de presă de la următorul președinte PSD și viitor deputat, liberalul Gheorghe Mihailescu. Pentru consultanță politico-administrativă, în puținul timp pe care îl mai are la dispoziție, Costi poate apela la mult mai experimentatul Dumitru Persu. Doar astfel considerăm că are totuși șanse să afle și să priceapă ce se întâmplă în Vâlcea”.
La o primă lectură, liberalii lui Buican dovedesc faptul că nu au înțeles nimic din critica adusă de Costi Rădulescu privitoare la modul fraudulos în care a pus mâna pe Consiliul Județean, Gică Păsat. Ne așteptam la un comunicat de presă prin care să aflăm că liberalii își exprimă regretul că Păsat mai este încă în funcție. Că, împreună cu consilierii lor județeni- care au votat proiectele lui Păsat în perioada în care justiția spune că a funcționat ilegal în fruntea CJ – vor strânge miliardele distribuite pe criterii eminamente politice și îi vor pune la loc în visteria CJ. Că Gică Păsat a fost luat de guler, ca pe un infractor ce este și scos afară din biroul de președinte și chiar din Consiliul Județean, pentru prejudiciul colosal de imagine adus liberalilor vâlceni și instituției în sine, evitând zornăitul cătușelor și descinderea mascaților în CJ.
Dar nu, Departamentul de Comunicare al PNL ne ia în continuare de fraieri, încercând să ne abată atenția asupra lui Costi Rădulescu, pe care îl face cum le vine la gură.
L-am contactat pe deputatul PSD, Costi Rădulescu, pentru a-i afla părerea față de atacul penelist. El ne-a declarat:
”Este un drept la replică (comunicat de presă – n.r.) dat de niște oameni disperați, cu atac la persoană, atac de tarabă, mârlănesc și o bădărănie la care eu nu voi răspunde”.
Acest comunicat mai are și o parte finală, care se referă la Dan Nițu:
”În final, fără a consuma în mod inutil hârtia, ne adresăm aghiotantului aflat în slujba deputatului PSD “Habar N-am” Costi Rădulescu, traseistul politic Nițu Remus Daniel căruia îi reamintim trei lucruri: elucubrațiile sale ca atac asupra PNL Vâlcea sunt o ofensă adusă tuturor celor ce au muncit să-l trimită în Senatul României, mandatul de parlamentar fiind al filialei PNL și nu al său, eticheta de trădător va rămâne scrisă în istoria liberalismului și mintea nu se cumpără cu bani. Pentru confirmarea acestor teorii, îi sugerăm marelui om politic să folosescă toată inteligența și experiența lui Ion Nicolae, superioare calităților lui în asemenea situații”.
Aici, ne abținem de la comentarii și revenim la ”prima forță politică” din județul nostru, care se pare că a intrat în sevraj. Liberalii nu mai văd și nu mai aud nimic. Ei țin cu dinții de putere, conștienți sau inconștienți de căderea lor, devenind părtași la ilegalitățile comise de șefii lor. Cei care au avut verticalitate și nu s-au complăcut în mizeriile liberale, au părăsit partidul SRL al lui Buican. Sperăm că se vor deștepta mai mulți și nu-l vor lăsa pe Buican să-și facă mendrele folosindu-i ca pe niște cârpe.