Cercetașii au participat la Școala de Iarnă “Descoperă cercetașia”

Grupul de Initiativa Radu de la Afumati Rm. Valcea                Grupul de Inițiativă “Radu de la Afumați“ Râmnicu Vâlcea a organizat, in perioada 5-7 februarie 2016, la Sătic, Școala de Iarnă “Descoperă cercetășia“. La această activitate au participat 80 de cercetaşi (temerari şi exploratori) şi 11 lideri adulţi.

Programul celor trei zile ale Școlii de Iarnă a inclus activități interactive precum: dezbateri despre un stil de viață sănătos, jocuri de rol, comportament în caz de incendiu, prim ajutor, dezvoltare personală, quilling. Hike-ul i-a încântat pe micii cercetași și s-a finalizat cu un atelier de chingă de echilibru. În prima seară petrecută la Sătic, participanții au avut surpriza să aprindă un foc de tabără printre cei câțiva fulgi de zăpadă, în jurul căruia s-au spus povești, iar micii trubaduri au încântat asistența. A doua seară, cu mic, cu mare, toți cei prezenți au fost invitați la o sesiune de karaoke, gustată din plin de către cercetași.

Organizarea unor concursuri între cele cinci unități de cercetași participante a avut ca scop realizarea unei mai bune comunicari și perfecționarea lucrului în echipă.

Au fost acordate premii unităților câștigătoare și diplome tuturor participanților în cadrul ceremoniei de închidere a Școlii de Iarnă “Descoperă cercetașia“. Totul a fost posibil datorită implicării şi sprijinului domnului Soare Cornel, director general al firmei Sanovita, căruia Grupul de Inițiativă “Radu de la Afumați“ Râmnicu Vâlcea îi mulţumește pe această cale. De asemenea, Grupul mulțumește și gazdelor de la Centrul de Tineret Sătic – Florin Răduț și Augustin Angheluță.

Grupul de Inițiativă “Radu de la Afumați“ Râmnicu Vâlcea