Teren de fotbal la Bărbăteşti

În Bărbăteşti s-au încheiat lucrările de construire a terenului de fotbal de dimensiuni reduse din satul Bărbăteşti. Acesta este situat lângă o şcoală veche, dezafectată, în care funcţionează acum o fabrică de confecţii. Investiţia a fost realizată cu fonduri pe GAL „Microregiunea Horezu”.

Constantin-Banacu

„Tinerii sunt foarte încântaţi de noua bază sportivă şi merg să joace fotbal acolo în fiecare seară. Pentru amenajarea sinteticului, am obţinut finanţare pe GAL, în acelaşi proiect fiind inclusă şi reabilitarea căminului cultural din Bodeşti. Clădirea respectivă a fost dotată cu încălzire centrală, iar în plus s-a mai cumpărat o instalaţie de sonorizare şi s-au montat 200 de scaune. Valoarea totală a acestor investiţii a fost de circa 4 miliarde de lei vechi”, a spus Banacu.