Interimarul Gheorge Păsat dictator cu viza PNL

Liberalii continuă atitudinea comunistoidă în Consiliul Judeţean. Consilierul judeţean Gheorghe Păsat, numit interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea printr-o conjunctură politică, se crede buricul judeţului şi acţionează ca atare. La şedinţa CJ de vinerea trecută, dictatorul PNL s-a dat în stambă la greu, a împărţit jigniri duşmanilor politici, a refuzat să dea cuvântul primarilor PSD, a condus şedinţa ca un dictator de ultimă speţă. Liberalul a fost de un penibil crunt în special în momentul în care-şi jignea colegii din CJ printre bâlbâieli şi ţipete isterice.

CJ VL

Primarul comunei Costeşti a încercat inutil să-şi spună cuvântul în cadrul şedinţei, să explice aparatului CJ că păpă banii instituţiei degeaba dacă în trei ani şi mai bine nu a reuşit să inventarieze toate drumurile comunale ale judeţului. Angajaţii CJ au ratat un drum comunal, existent în Monitorul Oficial, doar pentru că are o lungime mai mică de 8 km, un motiv pentru scoaterea lui de la finanţare de către conducerea liberală. Comunistul Păsat a vrut să pară deştept şi i-a refuzat primarului dreptul la cuvânt cu toate că era în interesul lui să asculte argumentele. Păsat i-a replicat că va veni şi rândul lui, după consilierii judeţeni liberali, asta nu l-a împiedicat să dea cuvântul de câte trei, patru ori, primarilor liberali aflaţi în sală. Primarul Toma Peştereanu i-a replicat că are dreptul la cuvânt deoarece este primar al unei localităţi vâlcene.

„Nu mi se pare normal să-mi băgaţi pumnul în gură”…

,,N-am venit aici să fac scandal. Nu mă leg de banii daţi primarilor PNL, e dreptul fiecărui primar să apeleze la orice fel de mijloace pentru a-şi rezolva problemele. Nu e vina mea că nu apărem ca drum comunal la CJ, e vina aparatului CJ şi vrem să ne luaţi în calcul, să apărem şi noi cu acest drum. Au trecut câţiva ani şi nu aţi reuşit să faceţi inventarierea drumurilor comunale, să vedeţi câte aveţi. Nu mi se pare normal să-mi băgaţi pumnul în gură doar pentru că sunt de la PSD, sunt primar al acestui judeţ şi am dreptul să-mi spun cuvântul pe problemele care ţin de comuna pe care o reprezint. Nu suntem într-un regim totalitar. Nu ştiu câţi bani a luat fostul primar de la CJ, ştiu că eu am primit cele mai mici sume şi în mandatul fostului preşedinte, Ion Cîlea.”, a răbufnit primarul din Costeşti.

Şedinţa CJ de vineri 27 noiembrie a fost o ,,recidivă”, la dezbaterea publică pe tema autostrăzii Sibiu – Piteşti, Păsat a procedat la fel, a refuzat să dea cuvândul specialiştilor din Vâlcea care aveau argumente forte în favoarea traseului de pe Valea Oltului. Astfel, reprezentanţii CNADNR şi-au făcut de cap, au emis tot felul de argumente halucinante în favoarea traseului de pe Valea Băieşului, traseu cu terenuri cumpărate de liderii şi colegii săi de partid. Individul din fruntea CJ a avut o prestaţie lamentabilă, total neprofesionistă, chiar nocivă pentru judeţul Vâlcea. Dar aşa i s-a cerut şi s-a executat, ba mai mult, a făcut şi exces de zel pentru menţinerea pe listele de partid la alegerile din 2016. Păsat a pupat talpa pantofului lui Buican şi şi-a băgat picioarele în interesele judeţului. Halal preşedinte de judeţ !