PMP se rebrenduieşte, se relansează, dar rămâne acelaşi

Marian Mirea, liderul PMP-ului vâlcean, eternul şi fascinantul pedelist pro-Băsescu, dat afară din PDL şi recuperat în PMP, ne-a obişnuit cu un discurs anost în care spune de toate, dar nimic.

Romulus Ghinoiu

Speram ca acest stil de politician să rămână singular, numai că la PMP, singurul partid în care nu există “corupţi şi oameni care nu au mai făcut politică”, se pare că acest stil devine obligatoriu.
Nu mai departe de acum câteva zile, într-o emisiune de ştiri a postului local VTV, tânăra speranţă a PMP-ului vâlcean, Romulus Ghinoiu, condamna cu indignare corupţii din PNL şi PSD, îl trântea de toţi pereţii pe vicepremierul Gabriel Oprea şi emitea o judecată de valoare care ne-a arătat că la PMP “se munceşte, nu se gândeşte!”
Tânărul Ghinoiu cerea nici mai mult nici mai puţin ca toate unităţile de poliţie din Bucureşti să iasă la identificat gropi în asfalt pentru a evita producerea unor accidente. Sigur, distinsul nostru politician nu ştia că unităţile de poliţie au alte atribuţii decât să numere gropile, dar îl înţelegem pentru că asta i se explică şi lui la partid.
În ceea ce priveşte indignarea care îl cuprinsese vis-a-vis de corupţii din PSD şi PNL, îi reamintim tânărului Ghinoiu că PMP-ul a fost condus de doamna Udrea, primul preşedinte care are la activ mai multe procese de corupţie. Suntem curioşi ce o să mai zică politicianul nostru de procesele actualului preşedinte, Traian Băsescu, care se apropie.
Întotdeauna este bine ca tinerii ce intră în politică să încerce să nu copieze obiceiurile bătrânilor din partid, pentru că astfel nu vor fi altceva decât nişte umbre palide ale acestora.