1,542 total views

300 de cercetaşi se luptă pentru trofeu

Săptămâna viitoare, între 27 – 30 iunie 2013,  va avea loc în comuna Perişani, ediţia a XVI-a a Festivalului Cercetăşesc Naţional “Cupa izvoarelor”.
Evenimentul este organizat de Centrul local „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Primăria comunei Perişani. „Sunt aşteptaţi peste 300 de cercetaşi din 14 centre din: Bucureşti, Piteşti, Arad, Deva , Hunedoara, Sibiu, Braşov, Iaşi, Tecuci, Constanţa, Brăila şi Drăgăşani. La fel ca şi la ediţiile anterioare o parte din activităţile reuniunii sunt întreceri care contează pentru cucerirea Trofeului transmisibil “Cupa izvoarelor”. Vor fi  ture montane în munţii din apropierea satului Mlăceni unde va fi instalat câmpul, în care cercetaşii vor trece probe de supravieţuire, cunoaşterea florei şi faunei, orientare, cifru, alpinism, probe de agilitate şi pricepere şi altele. De asemenea, vor mai putea puncta la concursul de programe artistice şi la cel de orientare sportivă”, declară Silvana Purice, responsabil relaţii publice din cadrul  Centrului local „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.  Alte activităţi sunt atelierele de alpinism, cunoaşterea limbajului mimico-gestual, prevenirea accidentelor casnice şi a pierderilor de vieţi şi materiale  în cazul producerii unor catastrofe naturale, creaţie artistică, acordarea primului-ajutor, dar şi cele din cadrul “Camp Arena”  jocuri şi întreceri distractive, focurile de tabără cu cântece şi jocuri cercetăşeşti.

100 de ani de la apariţia primelor patrule de cercetaşi
Participanţii la camp vor avea posibilitatea să cunoască străvechea vatră de cultură şi civilizaţie rurală care este Ţara Loviştei şi frumuseţile neasemuite ale acestor locuri. Festivalul va începe joi, la ora 20.00  şi se va încheia duminică, 30 iunie cu festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor din cadrul Trofeului “Cupa izvoarelor” şi de coborâre a steagurilor. Câmpul este o tabără de corturi ce va fi amplasată la est de satul Mlăceni, unde vor fi asigurate minimum de utilităţi. Activitatea de administraţie şi cea privind activităţile câmpului sunt conduse de un staff format din liderii centrului de cercetaşi din Râmnicu Vâlcea şi lideri din alte centre locale participante cu cercetaşi la eveniment. Festivalul cercetaşilor ca de altfel şi  campul regional, care va avea loc tot la Perişani,  în luna iulie, chiar în central comunei, sunt două evenimente care se circumscriu sărbătoririi în acest an a 100 de ani de la apariţia în ţara noastră la Bucureşti a primelor patrule de cercetaşi.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.