Recepţii peste recepţii la Stoeneşti

Gheorghe Dumbravă a demonstrat că se poate şi dacă eşti primar la primul mandat, si că “doar cine nu se implică nu face nimic în comuna pe care o administrează”.

2Aşa se face că săptămâna trecută edilul Stoeneştiului a recepţionat mai multe lucrări. Pe măsura 322 D, cu fonduri SAPARD, a făcut recepţia celor 6,2 km de asfalt ce deservesc satele Zmeurătu, Bârlogu şi Mogăşăşti. S-a făcut recepţia la baza sportivă din satul Stoeneşti şi a celor 3 km de reabilitare drumuri şi rigole, lucrări ce au fost prinse pe situaţii de urgenţă.

1

Din bugetul local au fost finalizate şi recepţionate lucrările executate în interiorul Căminului Cultural din satul Stoeneşti, respectiv bucătăria şi grupurile sanitare. Tot din bugetul local a fost recepţionat, tot săptămâna trecută, Căminul Cultural din satul Piscu-Mare (Cacova, denumirea veche).

3

Acest cămin deţine o sală de festivităţi care va găzdui atât serbările copiilor din comună, dar şi evenimente speciale.
Pe lângă sala de evenimente, căminul are şi alte dependinţe ce vor fi ocupate cu mai multe activităţi zilnice cum ar fi, un cabinet medical sau o clasă de grădiniţă, în sat fiind doar câţiva copilaşi care de acum încolo s-ar putea bucura de condiţii mult mai avantajoase dacă, conducerea Inspectoratului Şcolar va aproba acest spaţiu pentru cei mici.

4

Din imaginile alăturate se poate vedea, ca un simplu exemplu, unde erau copiii nevoiti să se ducă la toaletă.
Deci, se poate!