Documentele PSD Vâlcea dosite de interimarul Rădulescu

PSD Vâlcea se pregăteşte de alegeri. Intenţia este salutară, modul de organizare al acestora este  demn de o destituire a organizatorului, a interimarului Constantin Rădulescu.

costi-radulescu-cDupă stabilirea peste noapte a şedinţei de alegeri pentru data de 31 iulie, dată amânată pentru 7 august din cauza decesului deputatului Aurel Vlădoiu, cel puţin asta e varianta oficială şi în care nimeni nu crede, actualul lider a comis-o din nou. Deputatul Rădulescu a dosit toate documentele partidului de la evidenţa membrilor la situaţia şedinţelor de alegeri din teritoriu, astfel încât contracandidatul său senatorul Laurenţiu Coca nu ştie câţi delegaţi vor participa la şedinţă, cum s-a calculat norma de reprezentare sau dacă s-a respectat. Cei care au cerut o situaţie în acest sens li s-a spus că nu pot să ofere aceste date decât cu acordul deputatului Rădulescu, iar deputatul nu şi-a dat acordul, pentru că nu este de găsit niciodată la sediul partidului. Mai mult, chiar a transferat toate arhiva partidului din sediul din zona centrală la biroul lui parlamentar, pentru securizarea datelor şi controlarea situaţiei. În prezent, la baza de date a partidului are acces doar gaşca liderului interimar, ceilalţi membrii fiind trataţi ca ultimii cerşetori.

În condiţiile date, actualul interimar îşi poate umple sala doar cu delegaţii lui… doar din Bălceşti a racolat 40, toţi votanţi siguri. Liderii de la Bucureşti au aflat, unii au promis că vor participa la alegeri, dar documentele sunt tot sub sechestru, iar racolarea delegaţilor se face tot în baza unei formule ştiute doar de Rădulescu. Din ultimele informaţii reiese că  norma de reprezentare a delegaţilor de 1 la 39 nu bate cu numărul membrilor de partid stabiliti undeva la  13.200.

O variantă mai puţin plauzibilă, dar la fel de nocivă, ar fi participarea în gloată la şedinţă, nu în baza unei liste cum s-a făcut până în prezent. Primarii aflaţi pe lista lui Rădulescu îşi pot aduce la şedinţă câţi delegaţi vor, pot participa cu toată organizaţia, cei neagreaţi au voie doar la cinci, şase. Dacă Bucureştiul nu va reacţiona alegerile de la Vâlcea vor fi un circ total.