• Home »
  • Reportaj »
  • Mila Domnului şi ingratitudinea (de) favorizaţilor sorţii faţă de El!

Mila Domnului şi ingratitudinea (de) favorizaţilor sorţii faţă de El!

A intra azi în posesia unui apartament social este o aventură sau un proces extrem de anevoios, în care numai câţiva pot mulţumi lui Dumnezeu şi unşilor Lui din Primăria Râmnicului, pentru norocul şi şansa ce li s-a oferit. Nu trebuie să mai amintim câte tone de documente, sute de zile pierdute pe durmuri cu rost sau fără, cât efort şi în final, câtă baftă sau sprijin, trebuie să ai pentru a deveni fericitul posesor al unei case construită de către stat, cu cofinanţare de la primărie, adică din contribuţiile noastre, ale tuturor!

E de presupus că, cei care au reuşit în acest extrem de greu demers, sunt oameni fără posibilităţi materiale, dar cu multe griji în spate, îndeosebi financiare. Asta, doar pe hârtie! Săraci sau nu, cu toţii ar trebui să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru şansa care li s-a oferit, de a avea o casă a lor, în care să-şi crească copiii cu un acoperiş deasupra capului. Cel puţin în accepţiunea noastră, aceşti oameni cu multe griji ar trebui, prin comportament, să fie mai aproape de Dumnezeu, Căruia ar trebui să-i mulţumească pentru şansa unică ce li s-a oferit, de a deveni privilegiaţii sorţii şi zilelor de azi.

N-ar fi prea greu un exerciţiu de imaginaţie, dacă ne-am închipui că potrivit cerinţelor (puternice!?!) şi confesiunii religioase de care aparţin (după statistica declarativă, majoritar ortodoxă) pe aceşti oameni ar cam trebui să-i găsim postind şi mulţumindu-i lui Dumnezeu. Cartierul Ostroveni adăposteşte mai mult de jumătate din populaţia Râmnicului, adică vreo 50 de mii de locuitori. În această zonă se află, în adiacent străzii Nicolae Iorga, şi o parte din blocurile ANL. Cartierul are o singură mare Biserica, respectiv Catedrala, insuficientă pentru numărul mare de enoriaşi.
În mod firesc, ţinând cont de aceste considerente, pentru a suplini serviciile religioase, Arhiepiscopia a aprobat solicitarea unor credincioşi, de a ridica o bisericuţă din lemn, în zona dintre strada Nicolae Iorga şi faleza Ostroveni, sens în care s-a înfiinţat Parohia Sf. Ierarh Calinic, terenul fiind pus la dispoziţie prin HCL. Zona în care urma să se edifice bisericuţa de lemn, nu impunea acordul vecinilor, respectând Planul Urbanistic General, intrat în vigoare la 1 aprilie 2013. Pentru construcţie s-a obţinut Certificatul de Urbanism nr. 624/13257/24.05.2013 şi Autorizaţia de Construire nr. 832/11.10.2013 de către Municipiul Râmnicu Vâlcea. Totul în regulă până aici. Numai că, doi dezmoşteniţi ai sorţii care se rugaseră la Dumnezeu anterior, să le dea şi lor o casă, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, au uitat subit câte lacrimi şi rugăciuni aduseseră ei, Mantuitorului.
Când au auzit de construcţia bisericuţei din lemn, au decis că nu trebuie să-l aibe pe Doamne- Doamne prin preajma lor, deoarece vor fi profound deranjaţi de sunetul de clopot, aşa încât, au întreprins mai multe demersuri împotriva emiterii autorizaţiei de construire, viz-a-viz de blocurile ANL 9, A96 si A97 şi ANL 2003.
Ei s-au prevalat de procesul intentat Episcopiei, de lipsa acordului vecinilor, respectiv a Asociaţiei de Proprietari ANL 10, cu sediul în Rm. Vâlcea, strada Nicolae Iorga nr. 31, motivând că distanţa dintre locuinţe şi lăcaşul de cult, este mică, că accesul în biserică se va face pe lânga balcoanele lor si că bisericuţa din lemn le va afecta vederea din locuinţe. Ininţiatorii acestui demers, demn de o cauză mai bună, Popa Andrei şi Mihalcea Remus Nicolae, au reuşit să-i convingă să semneze şi pe ceilalţi colocatari, astfel încât, într-o primă etapă au reuşit, în procesul care a avut loc, să suspende autorizaţia de construire, iar recent au intentat o altă acţiune, prin care solicită desfiinţarea acestei autorizaţii. Acum, dincolo de hotărârea judecătorească, rămân gravele probleme de moralitate. Oare oamenii aceştia, chiar dacă potrivit dispoziţiilor legale (legea 50/1991 a construcţiilor, modificată şi completată) au dreptate, suntem curioşi dacă manifestă în vreun fel recunoştiinţă faţă de Dumnezeu, faţă de binele care li s-a făcut. Oare în acest mod gândeau şi înainte de a primi locuinţă?
Bisericuţa din lemn nu se va mai construi pe acel amplasament. Gândim doar, având în vedere ingratitudinea manifestată de preopinenţi, în raport de problemele neserioase invocate, că poate ei nu au fost chiar defavorizaţi ai sorţii, ci doar “învârtitori” care s-au procopsit prin relaţii cu locuinţe pe care apoi au putut să le cumpere în rate şi la preţuri derizorii, subvenţionate, faţă de cele existente pe piaţa liberă.
În acest sens, ne frapează rezonanţa numelui unuia dintre locatarii ANL revoltaţi, cu a unui patron, al unei firme de construcţii. Tocmai el să nu fi putut să-şi facă o casă? În cazul acesta, se pare că domnul, numai a dat…!
După ce am parcurs iţele acestui caz, împărtăşim mâhnirea preotului Robescu Gabriel de la Tătărani- Băbeni, care se arată extrem de dezamăgit de vehemenţa cu care enoriaşii au dus acest proces, dovedind o determinare demnă de o cauză mai bună. Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac! (George Danielescu)