Idei de afaceri – ferma de sinsila

În România, se fac bani mulţi din chinchile (şinşile), pentru că blănurile micuţelor animale se vând la preţuri exorbitante. Astfel, întreprinzătorii din ţara noastră se îmbogăţesc repede de pe urma doamnelor care vor neapărat o haină specială. România acoperă acum cam 40% din cererea de pe piaţa europeană şi 10 procente din cea mondială. Practic, în ţara noastră s-a dezvoltat o adevărată reţea de crescători de chinchile. Totul a început în urmă cu ani buni, când o familie din Timişoara investea câteva mii de euro într-o fermă. Patronii au bătut repede palma cu o firmă de prelucrare a blănurilor din Ungaria, pentru care furnizează şi acum marfă pe bani frumoşi. La 60 de euro bucata, un singur transport peste graniţă le asigură proprietarilor un profit de peste 40.000 de euro. Pe lângă rozătoare, firma asigură cuştile, tehnologia de creştere şi desfacerea asigurată pe 10 ani. Afacerea merge strună şi pentru că şinşilele se înmulţesc repede. La opt luni, femela e deja matură şi poate aduce pe lume şi 18 pui pe an. Întreţinerea lor nu îl costă mai mult de 300 de lei pe lună. O chinchila consumă fân şi cam 800 de grame de concentrat de hrană pe lună, deci mai puţin de 2 lei, iar încăperea în care stă trebuie menţinuta la 15-18 grade Celsius.

Şi la Lădeşti e o fermă de şinşila

Alexandrina şi Traian Alexandru, oameni muncitori din Lădeşti, şi-au încercat norocul cu o fermă de porci, decişi să aibă propria afacere. „Am început cu mult entuziasm, acum cinci ani. Am făcut proiect, am luat autorizaţie, ne-am apucat de construirea grajdului. Când am terminat, cu canalizare, cu tot ce trebuia, am încercat să accesăm şi noi fonduri la judeţ. Am primit un răspuns care ne-a şocat. Între timp, se dăduse o lege că ferma nu poate fi la mai puţin de 500 de metri de casă. Ar fi fost culmea să ne apucăm să dărâmăm tot şi să reconstruim în altă parte. Pământ aveam, dar era păcat de munca noastră şi de banii investiţi. Am pornit-o fără ajutor, am ajuns să avem 100 de porci. A fost greu, muncă de dimineaţa până seara. Am muncit de ne-am spart. Munceam la câmp, tot ce scoteam de acolo băgam în fermă, în plus şi bani, că nu le ajungea mâncarea produsă de noi. Soţul meu a şi surzit de la moară. Am decis să abandonăm, nimeni nu ne ajuta cu nimic. Am vândut toţi porcii, nu ne-am ales cu mare lucru, nu am avut profit”, spune Alexandrina Alexandru.

„Şinşila mi-a plăcut din primul moment“

De mai bine de doi ani, familia Alexandru s-a decis să înceapă o nouă afacere de care cei doi soţi sunt foarte mulţumiţi. „Băiatul nostru, care lucrează la Bucureşti, ne-a văzut cum ne chinuiam cu ferma de porci. Ne-a băgat în maşină şi ne-a dus la un prieten de-al lui, la Târgu Jiu. Acolo ne-a arătat o fermă de şinşila. Sinceră să fiu, mi-a plăcut din primul moment. Era curat, animalele erau simpatice. Ne-a întrebat dacă vrem să facem şi noi o fermă. I-am spus că vrem, deşi eram sceptică. Nu ştiam nimic despre aceste animale, nu văzusem niciodată cum se cresc. Doar auzisem de blana lor, foarte căutată şi destul de scumpă, pe la o prezentare de modă a Mihaelei Rădulescu. Am cumpărat 36 de exemplare, am dat pe ele 180 de milioane”, explică doamna Alexandru.

O mie de euro euro familia la vânzare

Cei doi lădeşteni sunt decişi să nu taie niciodată un animal din ferma lor de şinşile. „Şinşila poate fi un animal de companie excelent. Am înţeles că se şi mănâncă, dar este renumită pentru blana sa. Noi nu vom tăia niciodată un animal de aici. Ne-am ataşat prea tare de ele. Dacă va fi să vindem, le vindem numai vii, nu tăiate. De la noi vor pleca în viaţă. Până acum am vândut 36 de exemplare, cu 1.000 de euro familia, ne-am recuperat investiţia iniţială. Dar animalele au mers pentru începerea unei ferme, nu pentru blană. Oricum, băiatul nostru se ocupă de partea financiară. El a făcut şi o pagină de internet în care prezintă firma. A avut deja 500 de vizitatori. El ştie cu cât se pot vinde, unde le poate vinde. Noi doar îl ajutăm cu creşterea animalelor. Când glumeşte cu noi, spune că suntem angajaţii lui”, crede Traian Alexandru.

Afacerea, copiată de alţi săteni

Traian Alexandru are şi o altă îndeletnicire, fabrică singur cuştile necesare în fermă: „Dădeam pe o cuşcă un milion. Mi s-a părut scump. Am demontat una şi am văzut cum este construită. Uşor, uşor, am învăţat mecanismul şi acum le fac singur. E migălos, e greu, dar economisim mulţi bani aşa. Pot face câte două cuşti pe fiecare zi. Am atelierul meu, sub un cort, la răcoare. Asta este, e afacerea noastră de care suntem foarte mândri. Poate cu ajutorul ei reuşim să ieşim din criză. Unii oameni din comună spun că noi creştem şobolani. Nu-i condamn, nici noi nu ştiam nimic despre aceste animale în momentul în care ne-am apucat. Acum am înţeles că mai sunt în apropiere două ferme. Acum s-au apucat, sunt la început. Noi îi vom ajuta, dacă vor dori”.