1,028 total views

A doua săptămână de campanie electorală a început. Prima săptămână a fost invizibilă din toate punctele de vedere: apariţii stradale prin bannere şi afişe, apariţii TV, pliante în cutiile poştale, comunicate de presă, conferinţe, etc. A doua săptămână, se pare că a început tot cam aşa, cel puţin din punct de vedere al apariţiilor TV. De exemplu, pe posturile locale, au fost invitaţi membri de la anumite partide, care nu au mai apărut de foarte mult timp pe posturile locale TV şi care nu cred că vor avea impact la electorat. Impact la electorat pe apariţiile locale, au doar doi sau trei, maxim patru membri de la fiecare partid. Din păcate, aceştia lipsesc ! Poate sunt puşi la păstrare şi vor fi scoşi pe ultimele două săptămâni ca o artilerie grea a fiecăruia (n.r. partid). A nu se înţelege greşit! Nu am nimic cu cei care au apărut şi nu m-au impresionat din punct de vedere al discursurilor electorale, dar… de ce ei? Mă aşteptam, ca în această campanie, să văd pe posturile locale, liderii de seamă ai partidelor, care se confruntă, fiecare cu fiecare, pentru preşedintele lor. Dar, nu! Am crezut că voi vedea cum liderii locali pun în evidenţa discuţiei programul electoral de ţară şi nu diverşi membri care habar nu au de programul candidaţilor prezidenţiali. De ce spun asta? Simplu! Nu am auzit până acum nici un invitat să vină cu argumente reale despre programul candidatului pe care-l susţine. Şi am mai observat ceva. Invitaţii nu sunt bine selecţionaţi. Nu ştiu cine face selecţia, dar nu e bună! Poate este intenţionată. Dacă este aşa, dezbaterile sunt slabe! Dacă sunt bine selecţionaţi dar nu vin, tot slabe sunt! Deci, mai de grabă, am observat că le este teamă să vină în dezbateri deoarece, avem lideri care degeaba vin, că nu transmit nimic! Sincer, mă aştept să văd în dezbaterile electorale: senatori, deputaţi, lideri de partid, consilieri locali şi judeţeni, nu simpli membri!

Un exemplu clar l- am avut încă odată, aseară, când scriam acest material de presă. La unul din posturile locale, au fost invitaţi susţinători ai lui Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Constantin Rotaru, şi nu s-a prezentat nimeni! Ba mai mult, invitatul emisiunii a fost un cetăţean care nu are nici o treabă cu campania electorală, cu atât mai mult cu politica în sine.

Halal campanie !

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.