Sănătatea plămânilor, testată gratuit

Sănătatea plămânilor poate fi testată în cadrul unei campanii naţionale care va începe de astăzi şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, în centre din 19 oraşe din ţara şi din Bucureşti, în cadrul unei campanii a Societăţii Române de Pneumologie, se arată într-un comunicat de presă remis de Societatea Română de Pneumologie. Spirometriile gratuite vor avea loc în 19 oraşe din  17 județe (Arad, Argeș,  Bihor,Brăila, Brașov, Cluj, Caraş-Severin,Constanţa, Dolj, Hunedoara,Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Vâlcea) şi Bucureşti.

Lista completă a oraşelor unde se pot face spirometriile gratuite este disponibilă pe www.desprebpoc.ro şi tot aici cei interesaţi pot găsi şi telefoanele la care se pot face programările.

În judeţul Vâlcea este un singur centru unde se poate testa sănătatea plămânilor şi anume, în Municipiul Râmnicu Vâlcea la Dispensarul de Pneumologie, Calea lui Traian, nr. 126 ( lângă CEC), doctor Blidaru Liliana. Programări la telefon – 0744/975931, pentru consultări – miercuri şi joi, între orele 12.00-14.00

Când trebuie făcută o spirometrie

Spirometria este o metoda neinvaziva si foarte precisa de apreciere a functiei pulmonare. In vederea depistarii si tinerii sub control a unei afectiuni pulmonare,masurarea capacitatii pulmonare este un examen medical esential. Scopul unei spirometrii este de a diagnostica tipul bolii pulmonare, de a determina cauza acesteia si de a evalua gravitatea ei. Spirometria este folosita pentru diagnosticul si monitorizarea bolilor plamanului cum ar fi astmul, bronsita cronica, emfizemul, fibroza pulmonara. Spirometria este de asemenea utilizata pentru a vedea cat de bine actioneaza medicamentele administrate pentru probleme respiratorii. Spirometria, insotita de efectuarea de analizelor medicale, ofera medicilor posibilitatea sa stabileasca care este nivelul de oxigen si dioxid de carbon. O astfel de examinare dureaza cel mult cateva zeci de minute. Pacientul este asezat pe scaun cu nasul astupat utilizand o pensa. Pacientul este rugat sa tina in cavitatea bucala un ambou legat printr-un tub flexibil la un aparat de masura, ce poarta denumirea de spirometru. Pacientul respira mai intai normal, apoi inspira si expira pana la ultima suflare. Volumele de aer continute in plamanii sai la diferite momente ale respiratiei sunt apoi masurate corelate fiind cu debitele de aer inspirate sau expirate, pentru a trasa un grafic denumit curba debit-volum; mai este, de asemenea, posibil sa se masoare capacitatea vitala fortata, adica volumul total de aer expirat dupa o inspiratie profunda, precum si volumul expirator maxim pe secunda (ce consta in volumul de aer expirat in cursul primei secunde de expiratie fortata, care urmeaza unei inspiratii profunde). Adaugarea la spirometru a unui circuit complementar ce utilizeaza heliul permite calcularea capacitatii pulmonare totale (adica volumul maxim pe care il pot contine plamanii).

Cum te pregatesti pentru spirometrie

– Evita sa mananci copios sau sa bei bauturi acidulate inainte de examinare.
– Incearca sa nu fumezi cu patru-sase ore inainte de test.
– Goleste vezica urinara inainte de test.
– Poarta imbracaminte lejera, la nevoie desfa cravata, cureaua de la pantaloni, sutienul sau alte obiecte ce pot jena miscarile cutiei toracice.
– Daca este cazul vei primi instructiuni specifice daca inainte de spirometrie anumite medicamente cum ar fi bronhodilatatoarele nu pot fi folosite si cu cat timp inainte de spirometrie trebuie oprit.
– Frecvent, pentru diagnosticul astmului, spirometria se repeta după inhalarea unui bronhodilatator cu actiune rapida (test de bronhodilatatie) sau dupa inhalarea de concentratii crescande dintr-o substanta ce inchide (contracta) bronhiile si reproduce astfel simptomele astmului (test de provocare la metacolina sau inhalarea de aerosoli salini concentrati). In alte cazuri puteti fi rugat sa faceti spirometrie inainte si dupa efort controlat pe bicicleta medicinala/covor rulant.