Statul şterge datoriile CET Govora către CEO

Complexul Energetic Oltenia a convocat, pentru 20 octombrie, AGEA, având ca puncte pe ordinea de zi aprobarea transferului cu titlu oneros, prin procedura de negociere directă a Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti (UMC Berbeşti) către CET Govora, producătorul de energie termică care alimentează municipiul Râmnicu Vâlcea și platforma industrială Oltchim, indică un document al CE Oltenia, consultat de Energy Report.

Al doilea punct, pe ordinea de zi, vizează aprobarea transferului cu titlu gratuit a unui teren de jumătate de hectar din Turceni (mai precis, 5.112 mp) aflat în proprietata Complexului, teren aferent unei creşe. Statul a pregătit, încă din primăvară, printr-o ordonanță de urgență, transferul minelor Berbești și Alunu, care aprovizionează cu cărbune CET Govora, precum și să șteargă datorii neplătite ale CET Govora către CEO, pentru cărbunele livrat, de 159,2 milioane lei.

 Reducerea arieratelor

Preţul de transfer al UMC Berbeşti ar urma să nu fie mai mic decât valoarea recomandată de un evaluator autorizat, iar scopul este reducerea arieratelor. În nota de fundamentare a OUG, din primăvară, se arată că activitatea CET Govora depinde indisolubil de furnizarea de lignit în scopuri energetice, de la carierele Alunu și Berbești ale CE Oltenia, cele două societăți semnând, în 2010, Contractul de furnizare nr. 666. Guvernul mai precizează că cele două cariere au fost concepute special pentru a alimenta cu cărbune CET Govora. Între timp, una dintre probleme a fost aceea că Oltchim nu plătea agentului termic furnizat de către CET Govora. Astfel că restanțele CET Govora către CEO au tot crescut. Aşa se face că Guvernul a găsit de cuviinţă să facă un acord, prin care să se transfere active dela CE Olteniala CET Govora.