1,182 total views

Preşedintele României a fost solicitat de către familia Handolescu pentru a participa la inaugurarea Hotelului Palace

Punct final în investiţia de la hotelul Palace din Băile Govora, deţinut de SC Băile Govora SA, firmă condusă de Mihai Handolescu. Directorul general al societăţii, împreună cu soţia sa, Anuţa Handolescu, fost prefect de Vâlcea au hotărât să dea o notă festivă  evenimentului invitând un bun prieten de familie la recepţia oficială a lucrării. Invitatul surpriză nu este nimeni altcineva decât preşedintele României, Traian Băsescu.

Prieteni de familie

Legătura între Handoleşti şi familia Băsescu s-a cimentat la începutul anilor ’90, când Traian Băsescu şi Anuţa Handolescu activau în cadrul PD, la diverse nivele.  „da, ne putem considera printre prietenii de familie ai preşedintelui. Pentru noi este o bucurie să îl invităm pe Traian Băsescu la redeschiderea hotelului Palace în dublă calitate de preşedinte al ţării, cât şi de prieten al nostru şi în special al Vâlcii. Sperăm ca agenda de lucru să îi permită prezenţa la acest eveniment”, a afirmat fostul prefect al Vâlcii. Până şi primarul staţiunii Băile Govora, liberalul Mihai Mateescu confirmă posibila venire a lui Băsescu pe 24 mai în staţiunea vâlceană. „Da, ştiu de invitaţia făcută de familia Handolescu preşedintelui. Nu avem încă o confirmare sigură din partea Administraţiei Prezidenţiale, dar sper că această vizită se va realiza. Cu sau fără domnul preşedinte ţin să spun un lucru clar: mulţumesc celor care depun eforturi pentru a face acest oraş-staţiune să redevină o perlă a turismului naţional şi european. Iar investiţia realizată în Hotel Palace readuce o parte din gloria staţiunii de odinioară”, a declarat edilul Mihai Mateescu.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.