Loading

După ani de zile de promisiuni și „omisiuni”, s-a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare a DJ 703 L, varianta optimă de ocolire a DN 7, pe porțiunea Călimănești – Râmnicu Vâlcea. Vorbim despre un drum care nu a fost asfaltat, doar „cârpit pe ici pe colo”, de peste 30 de ani, chiar dacă este singura arteră de circulație în cazul accidentelor și blocajelor ce pot apărea pe DN7, dar și pentru descongestionarea traficului. 

Drumul, în lungime de cca 12 km, porneşte din orașul Călimănești – Jiblea Veche (DJ 703G) și se continuă pe teritoriul comunei Dăești, până în satul Fedeleșoiu, la intersecția cu DJ 703F. Valoarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor este de cca 6,6 milioane euro, finanțarea fiind asigurată prin PNI „Anghel Saligny” și din bugetul local. Trei luni va dura proiectarea și 24 de luni execuția lucrărilor. Prin proiect, pe lângă asfaltarea platformei drumului, se vor reabilita cele 7 poduri aflate pe traseu, se vor amenaja podețe de acces către proprietăți, rigole betonate și altele. Modernizarea DJ 703 L era imperios necesară, fiind singura variantă pentru aglomerația și accidentele de pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Căciulata. Contractul a fost semnat cu Asocierea de constructori Panadria – En Electric Proiect Office, liderul de contract fiind firma Panadria din județul Olt. DN 7 – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, cea mai importantă arteră rutieră din România care străbate țara de la sud la vest, asigurând trecerea lanțului carpatic la cea mai joasă cotă, dar tot timpul este blocat la anumite ore ale zilei și intervale ale anului, motiv pentru care autoturismele aleg ca soluție de acces DJ 703L, care are traseul pe toată lungimea lui, paralel cu DN7. Așadar, pentru asigurarea confortului în trafic, era necesară refacerea structurii rutiere a drumului județean 703L, având în vedere că este o variantă pentru DN 7.

Foarte multe drumuri județene au fost asfaltate de la un capăt la altul, unele chiar de peste 40 km lungime. Lipsa unei ample investiții pe DJ 703 L, până acum, era că o porțiune de aproape 7 km are un tronson care traversează localitatea Dăești, iar culoarea politică a edilului local nu era la fel cu cea a edilului județean, între aceștia existând mai mereu tensiuni „administrative”. Acest drum județean a mai fost în atenția administrației județene, dar niciodată concretizat ca și până acum, 19 februarie 2024, când iată s-a semnat contractul în valoare de peste 6 milioane de euro, între CJ Vâlcea, prin Constantin Rădulescu, și Panadria, prin Gustav Laufer.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.