36 total views

În această perioadă, se efectuează lucrări de înlocuire a vechii conducte de apă din comuna Bărbăteşti. Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Banacu, proiectul are o valoare de 60 de miliarde de lei vechi şi vizează modernizarea a 28 de kilometri de reţea, precum şi construirea unei noi staţii de epurare.

banacu 1„Lucrările la această investiţie se derulează într-un ritm alert, iar în perioada următoare aşteptăm să ne fi alocaţi alţi bani de către Guvern, pe OG 28, pentru a mai achita din ceea ce s-a realizat în 2015. Până acum, am primit 15 miliarde de lei vechi, iar până la finalizarea proiectului trebuie să ne mai fie repartizate încă 45! La un moment dat, m-am temut că nu o să duc niciodată la bun sfârşit această lucrare, dar până în prezent situaţia se prezintă bine în ceea ce priveşte finanţarea. Sper să mai primim încă 20 de miliarde, astfel încât cel târziu peste doi ani să ne apropiem de încheierea lucrărilor. Oricum, ne bucură şi faptul că, după ce am săpat trei puţuri noi, am putut să asigurăm apa către populaţie chiar şi în condiţii de îngheţ”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.