21 total views

Lumina este foarte importantă în designul interior pentru că reușește să scoată din anonimat orice încăpere și să creeze un spațiu deosebit, atractiv, punând în evidență anumite obiecte din casă. Acolo unde lumina naturală nu este suficientă sau nu mai poate pătrunde în interior după o anumită oră, nu ar fi deloc rău ca proprietarul să ia în considerare câteva metode prin care să se bucure de ea în orice colț al camerei și-ar dori, pentru orice tip de activitate pe care ar vrea să o desfășoare.

Este bine ca în alegerea corpurilor de iluminat să se țină cont de stilul camerei și de scopul pe care îl va îndeplini. Proprietarul nu va uita că ele pot fi instalate pentru a asigura o lumină generală, pentru a scoate în evidență unele obiecte sau pentru a realiza o anumită atmosferă în cameră (lumina ambientală). Pentru a crea toate aceste lucruri, există câteva soluții eficiente, pe care le poate aplica la el acasă.

Află cum poți utiliza cu succes lumina artificială:

  1. Sursa principală de lumină atrage atenția încă de la intrarea în cameră. Cele mai utilizate corpuri de iluminat pentru a obține acest tip de lumină sunt candelabrele și lustrele. În comerț există numeroase tipuri de astfel de corpuri de iluminat care reușesc să creeze cu brio o atmosferă specială, dorită de fiecare proprietar în locuinta sa;
  2. Pe lângă sursa principală de lumină se pot monta niște aplice cu functii multiple, care ocupă un spațiu mai mic. Ele pot fi utilizate pentru a lumina un punct sau un obiect anume, pentru a citi sau pentru a lucra la birou. Mulți proprietari folosesc diferite tipuri de aplice pentru a lumina holurile pe timp de noapte, dar și în locul veiozelor de noptieră;
  3. Corpurile de iluminat suspendat sunt cele care fac diferența dintre o cameră simplă și una elegantă, sofisticată, demnă de filmele americane. Mulți au început să înțeleagă de ce designerii de interior recomandă ca deasupra blatului de lucru din bucătărie sau a mesei pentru musafirii din sufragerie să existe un astfel de corp de iluminat care poate oferi toată lumina necesară;
  4. Sub nicio formă nu va fi montată doar o singură sursă de lumină în casă. Întotdeauna vor exista alte colțuri întunecoase, care ar necesita un iluminat corespunzător. O idee bună este de a avea un lampadar și câteva veioze care să satisfacă nevoia de lumină a oricărui membru al familiei, indiferent că se odihnește relaxat pe fotoliul din sufragerie, că vrea să citească în dormitor sau că bea o cafea;
  5. Spoturile cu led devin o soluție ideală pentru a ilumina corect bucătăria, de exemplu. O greșeală pe care o fac mulți proprietari este să utilizeze un corp de iluminat general, cu lumina foarte puternică, dar obositoare. Dacă vrei să obți un iluminat de accent, atunci spoturile te ajută pentru a scoate în evidență o vitrină cu farfurii de porțelan, cu vase de ceramică etc.

În concluzie, nu uita că iluminatul interior este foarte important în amenajarea casei, el reușind cu succes să schimbe înfățișarea oricărei încăperi doar prin prezența corpurilor cu design deosebit.

surse foto: shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.