1,209 total views

Instituția Prefectului Vâlcea, prin prefect Mihai Oprea, a transmis o circulară către toate Serviciile Publice Deconcentrate din județul Vâlcea (directori și inspectori), pentru a le aduce la cunoștință că trebuie să pună în aplicare Legea 544/2001 prin art. 17. Concret, prefectul Oprea îi obligă pe toți directorii și inspectorii deconcentratelor publice să organizeze conferințe de presă!!!

Oprea, prefectul de pe hârtie, ori este amnezic ori este incapabil să comunice cu șefii deconcentratelor și să înțeleagă un ordin politic. Lipsa conferințelor de presă este un ordin politic și nu mai contează că de la nivel de județ sau de la centru. La noi, nimeni nu organizează conferințe de presă pentru că nu are voie, la acestea jurnaliștii putând obține răspunsuri bune de la conducători pentru că unii sunt „liberi” în exprimare, să nu-i definim altfel, și ar da din casă ce nu trebuie, în mintea lor fiind bine ce spun iar în a conducătorului său politic foarte rău. Mai mult, individul ocupă scaunul de prefect din 11 februarie și nu a organizat până în ziua transmiterii circularei nici o conferință de presă! Deci, Oprea nu pune în aplicare Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, dar transmite circulare directorilor și șefilor de deconcentrate pentru a o aplica.

Așadar, prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel județean, este șef al serviciilor publice deconcentrate și exercită autoritatea de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale, mai are și calitatea de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (SJU) și șef al protecției civile, dar este primul care nu respectă Legea 544/2001 și îi obligă acum pe alții! Ca idee, domnule prefect, știți că șeful dvs direct, Rădulescu Constantin, nu organizează conferințe de presă? Știți că parlamentarii vâlceni nu organizează conferințe de presă pentru că le-a interzis cel care vă coordonează activitatea?

Bună treabă, nu? 

Domnule prefect Oprea, așteptăm cu real interes invitația la conferința de presă pe care o veți organiza…

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.