79 total views

Primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă este pus pe treabă. Își dorește ca localitatea al cărei edil este, aflată la doar 25 de kilometri de muncipiul Râmnicu Vâlcea, să devină una cu adevărat europeană. În acest sens, primarul Dumbravă a ales să fie zi de zi în mijlocul muncitorilor.

Astfel, vineri 8 mai, l-am găsit pe primarul din Stoenești în satul Dobriceni, alături de muncitorii de la RAJDP, care turnau stratul de uzură pe DC 160. “Lucrarea se execută cu fonduri provenite din OG 28. Proiectul are o valoare de 14 miliarde lei. Momentan se asfaltează 1,2 km din cei doi executați. Până la finalizare mai rămân încă 252 m, dar în decursul acestui an voi face tot ce este posibil omenește pentru a demara lucrările și la această porțiune de drum.

Și mai am o veste bună pentru locuitorii comunei Stoenești. În timpul unei discuții pe care am purtat-o cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Pasat, căruia și pe această cale țin să-i mulțumesc, am primit promisiunea dumnealui că se vor înteprinde toate demersurile pentru asfaltarea fragmentului de 1,4 km pe DJ 651, ce leagă satul Stoenești de Piscu Mare”.

25 de familii din Stoenești rămase izolate în urma inundațiilor din vara anului 2014

Chiar dacă în general, Primăria Stoenești se află în grafic cu lucrările propuse pentru acest an, totuși primarul Gheorghe Dumbravă ne-a destăinuit că are și nemulțumiri. “Suntem în urmă cu proiectul “Poduri și Punți Pietonale”, pentru care ni s-a alocat o sumă mult prea mică de bani. Este vorba de 200.000 de lei, bani primiți pe OG 28, care sunt insuficienți pentru continuarea acestui proiect. Ar mai fi nevoie de încă 350.000 de lei pentru a termina unul din cele patru poduri din proiect care deservește 25 de familii, izolate și în momentul de față în urma inundațiilor din iunie 2014. Primarul Gheorghe Dumbravă s-a gândit și la o cale de a face rost de aceste fonduri. Vom închiria un autocar în care și împreună cu cele 25 de familii vom merge la București și ne vom opri direct la Ministerul Dezvoltării, la însuși ministrul Liviu Dragnea”.

“Puntea suspinelor” din satul Piscu Mare – refăcută într-un timp record

Mult discutata problemă, care a încins spiritele chiar de 1 Mai, este pe cale de a se rezolva, acest lucru fiind posibil tot datorită eforturilor depuse de primarul Gheorghe Dumbravă. În ziua de 1 Mai a.c., în satul Piscul Mare, datorită ploilor abundente, puntea pietonală s-a rupt în totalitate. La ora actuală, lucrările de refacere a acesteia sunt în plină desfășurare: “Într-un timp record, adică în doar o săptămână, s-au turnat stâlpii de susținere, urmând ca în perioada imediat următoare să trecem la lucrările propriu-zise de construire a punții și de finalizare a acesteia”.

Stațiile de autobuz din Stoenești vor fi modernizate în totalitate

Un alt punct prioritar, aflat în agenda de lucru a primarului Gheorghe Dumbravă, este refacerea celor 13 stații de autobuz, care sunt total distruse. “Acestea vor fi îmbrăcate cu material lemnos, iar acoperișul va fi din tablă. Vreau să creez condiții decente tuturor locuitorilor din Stoenești pentru că în definitiv suntem o localitate europeană și trebuie să demonstrăm acest lucru”, ne-a mai spus primarul Gheorghe Dumbravă. (Andreea Sima)

 

 

 

Distribuie

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.